Anchetă în cazul morţii suspecte a unui sportiv de 15 ani, campion naţional la lupte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva
FOTO Arhiva

Poliţiştii botoşăneni au deschis o anchetă, marţi, în cazul morţii suspecte, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Botoşani, a unui sportiv de performanţă în vârstă de 15 ani, campion naţional la lupte. Anterior, adolescentul a suferit o accidentare la Bacău, unde se antrena cu lotul naţional de juniori.

Cazul morţii suspecte a unui sportiv de performanţă din judeţul Botoşani, campion naţional la lupte, va fi cercetat de către poliţişti, după ce au apărut suspiciuni cu privire la cauza decesului acestuia într-o unitate medicală.

Convocat la sfârşitul săptămânii trecute la lotul naţional de juniori de la Bacău, adolescentul de 15 ani a acuzat dureri la un şold, motiv pentru care a ajuns la Spitalul Judeţean din municipiu, unde medicii au decis să nu-l interneze,motivând că nu ar fi un caz grav.

În consecinţă, Ştefan Aluchenesei a revenit în Botoşani, însă, după numai o zi, a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din localitate.

”Pe data de 29 aprilie a fost internat în Secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Botoşani, iar în dimineaţa de 1 mai a fost consemnat decesul. În acest caz, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, respectiv moarte suspectă. În cursul zilei de astăzi (n.r.- marţi) s-a efectuat necropsia, iar acum aşteptăm concluziile medicilor legişti cu privire la cauza decesului”, a declarat, marţi, pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Botoşani, Cătălina Federciuc.

Potrivit unor surse medicale, adolescentul de 15 ani ar fi murit în urma unei embolii pulmonare.

La rândul lor, conducerile spitalelor judeţene din Bacău şi Botoşani au dispus efectuarea propriilor anchete interne pentru a se stabili dacă în acest caz au fost respectate protocoalele medicale.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite