Botoşani: Intervenţie în forţă a jandarmilor pe Municipal
0Jandarmii Detaşamentului mobil, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani au intervenit în forţă pe stadionul Municipal, pentru restabilirea ordinii publice care a fost grav tulburată de către un grup de suporteri.
Acest exerciţiu a avut loc premergător începerii returului campionatului de fotbal, liga a II-a.
"Acţiune s-a defăşurat în condiţii normale, respectându-se întrutotul procedurile care se adoptă în astfel de situaţii, fiind folosite la acţiunea de restabilire a ordinii publice, materialele de intervenţie din dotare precum şi armamentul şi muniţia iritant-lacrimogenă folosită în astfel de situaţii, pentru evacuarea din stadion a suporterilor turbulenţi", a declarat căpitanul Cristian Niţuleac,
Exerciţiul tactic executat s-a desfăşurat în prezenţa a 34 de poliţişti comunitari şi a avut ca scop: antrenarea forţelor de ordine care execută misiuni de ordine publică pe timpul desfăşurării unor manifestări sportive, perfecţionarea procedurilor şi a modului concret de acţiune în cazul intervenţiei pentru restabilirea ordinii publice, perfecţionarea deprinderilor poliţiştilor comunitari angrenaţi în executarea unor misiuni de ordine publică.