VIDEO Blocarea unei intrări în curte a dus la o bătaie în toată regula cu bâte şi chei pentru roţi, chiar în centrul oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul oraşului Bistriţa s-a transformat în această după-masă într-un adevărat câmp de luptă. Totul a pornit de la blocarea unei intrări într-o curte. De la câteva jigniri până la o bătai cu bâte şi chei pentru roţi nu a fost decât un pas.

Incidentul a avut loc marţi, în jurul orei 15:30, în centrul Bistriţei, pe strada Gheorghe Şincai. Totul a pornit de la blocarea unei intrări într-o curte. Şoferul unei firme de curierat a parcat autoutilitara în faţa unui gang, blocându-i unui taximetrist accesul în curte. 

Acesta a venit acasă să mănânce şi iritat că nu are cum să intre cu maşina în propria curte l-a întrebat pe şoferul firmei de curierat dacă stă mult. Acesta i-a răspuns că stă cât vrea, iritându-l mai tare pe taximetrist.

Taximetristul a dus copilul minor care-l însoţea în imobil şi s-a întors cu o bâtă la şoferul firmei de curierat pentru a-i da o lecţie. Cei doi au început să se jignească şi la un moment dat taximetristul l-a alergat pe celălalt şofer cu bâta pe stradă. 

Pentru a se apăra, şoferul fugărit a luat o cheie pentru roţi din maşină şi a început să se lupte. La un moment dat şoferul firmei de curierat l-a lovit în cap pe taximetrist cu cheia pentru roţi şi a fugit-o lăsând „arma” jos. Taximetristul a luat-o şi a înfipt-o în parbrizul autoutilitarei adversarului.

Un echipaj de poliţie aflat în patrulă a intervenit, mai ales că zona s-a umplut rapid de vecinii taximetristului. Aceştia au solicitat şi un echipaj medical, care l-a transportat pe taximetrist la spital, pentru îngrijiri medicale suplimentare. Rănile taximetristului au fost  minore, astfel că aceste nu a rămas internat.

„În municipiul Bistriţa, între doi bărbaţi de 23 de ani din Livezile şi 49 de ani din Bistriţa, pe fondul unor neînţelegeri, a izbucnit o altercaţie, în urma căreia bărbatul de 49 de ani a fost rănit uşor. Acesta a fost transportat la spital, însă nu a rămas internat. S-a întocmit dosar penal, in rem, pentru lovire sau alte violenţe”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.  

Blocarea unei întrări în curte a dus la o bătaie în toată regula cu bâte şi chei pentru roţi, chiar în centrul oraşului

   

Vă mai recomandăm:

Accident cu scandal pe un drum naţional, după ce o căruţă nesemnalizată a fost lovită de o maşină

Bătaie cu sape şi pari, pe un drum naţional. Atât agresorul, cât şi victima a ajuns la spital

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite