REZULTATE BACALAUREAT 2013 Notele finale din Bistriţa-Năsăud sunt afişate pe edu.ro. 48 de candidaţi au promovat Bac-ul în urma contestaţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultate Bacalaureat 2013/ Astăzi se afişează notele finale la BAC 2013 pe edu.ro. În judeţul Bistriţa-Năsăud, rata de promovabilitate după rezultatele parţiale a fost de 58,31%.

UPDATE:

595 de absolvenţi din judeţ, adică 20%, au depus contestaţii, arătându-se nemulţumiţi de notele obţinute la Bacalaureat. Notele finale, obţinute în urma contestaţiilor au reuşit să ridice rata de promovabilitate la 60%, cu două puncte procentuale.

23 dintre cei care au depus contestaţii s-au trezit cu note mai mici, în timp ce 188 au primit note mai mari în urma contestaţiilor. 48 dintre cei care şi-au contestat notele au reuşit să treacă examenul de Bacalaureat 2013 în urma contestaţiilor. Astfel, procentul celor care au promovat Bacalaureatul a crescut de la 58,31% la 60,23%.

Aproape 600 de candidaţi din Bistriţa-Năsăud, adică aproximativ 20% au depus contestaţie după aflarea rezultatelor la examenele de Bacalaureat 2013. Cele mai multe contestaţii depuse, 241, au vizat Limba şi Literatura Română. Rezultatele finale vor putea fi aflate mâine de la avizierele centrelor de examinare sau de pe edu.ro. 

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, 58,31% dintre cei care au susţinut anul acesta examenul de Bacalaureat au reuşit să obţină note de trecere, 15,39% dintre ei au luat medii peste 9, iar aproape 30% medii între 6 şi 7.
Rată de promovabilitate de 100% s-a înregistrat doar la Liceul Tehnologic Special „Sfânta Maria”, unde singurul candidat care a susţinut examenul l-a şi promovat. La Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” au fost respinşi doar 3 candidaţi, rata de promovabilitate fiind de 98,47%, iar la Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Năsăud 95,95% dintre absolvenţi au obţinut note de trecere, fiind declaraţi respinşi doar 7.

Cea mai mare rată de promovare, de 87,91% a fost întâlnită la filiera teoretică, în timp ce la cea vocaţională 78,47% dintre candidaţi au luat note de trecere, la cea curentă 64,71%, iar la cea tehnologică 36.57%.

Rezultatele finale pentru BAC 2013 vor fi afişate vineri, 12 iulie, după rezolvarea contestaţiilor, pe bacalaureat.edu.ro.

Mai puteţi citi:

REZULTATE BAC 2013. Maria Ioja, eleva cu cea mai mare medie din judeţ la Bacalaureat, vorbeşte despre examenul „maturităţii”

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite