Povestea tragică a adolescentei de 16 ani care a fost spulberată cu o camionetă de un tânăr în comă alcoolică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adolescenta de 16 ani a fost omorâtă în timp ce se întorcea de la biserică FOTO Facebook/ Larisa Bozga
Adolescenta de 16 ani a fost omorâtă în timp ce se întorcea de la biserică FOTO Facebook/ Larisa Bozga

Un drum la biserica din localitate s-a terminat tragic pentru o adolescentă de 16 ani din comuna bistriţeană Tureac. Tânăra a fost spulberată cu o camionetă de un tânăr de aceeaşi vârstă, care a băut până la comă alcoolică. Adolescenta mergea spre casă alături de o vecină, după o seară de rugăciune.

Un adolescent de 16 ani din comuna bistriţeană Tureac a furat cheia de la camioneta părinţilor vineri, 5 ianuarie, în jurul orei 20.30, şi a ieşit de pe ultiţa pe care locuia pe drumul naţional 17, unul dintre cele mai aglomerate din Bistriţa-Năsăud.

Înainte să se urce la volanul maşinii, adolescentul consumase cantităţi însemnate de băuturi alcoolice. S-a întâmplat în timpul procesiunii crucii, prin comună, la care a participat. Localnicii l-au omenit şi i-au dat să bea ţuică. În momentul în care tânărul a furat maşina, părinţii săi, se pare, nu erau acasă.

Adolescentul a apucat să conducă mai puţin de 1 kilometru până când a lovit un grup de oameni, în care se aflau o tânără de aceeaşi vârstă şi o femeie de 36 de ani, vecină cu adolescenta, care o însoţise la biserică.

Tânăra pe care adolescentul a lovit-o se numeşte Larisa Bozga şi a intrat în stop cardio-respirator după impact, echipajele medicale chemate reuşind s-o stabilizeze în urma manevrelor de resuscitare.

Adolescenta a ajuns în stare foarte gravă la spital, unde medicii au dus-o direct în sala de operaţii. Se afla deja în comă, iar şansele de supravieţuire erau foarte reduse. Trupul tinerei de doar 16 ani a cedat la scurt timp după intervenţiile chirurgicale la care a fost supusă.

Larisa locuia pe o uliţă din localitatea Tureac, iar în momentul în care a fost lovită se întorcea spre casă, de la casa de rugăciuni. Înainte, aceasta se oprise pe la magazinul din apropiere pentru a cumpăra lucruri pentru casă. 

În urma ei, au rămas două surori şi un frate, mai mici, părinţii şi bunicii îndureraţi, care nu înţeleg nici acum cum şi-au trimis fata la rugăciune şi se va întoarce acasă într-un sicriu. 

„Era o fată foarte deşteaptă. Se descurca foarte bine mai ales la matematică, numai 10 avea. Medicii au făcut tot posibilul să o salveze. După operaţie a fost dusă în salon, a mai trăit puţin, după care s-a dus. E o mare tragedie”, spune una dintre mătuşile adolescentei. 

După ce a lovit-o pe adolescentă şi pe femeia de 36 de ani, tânărul şi-a continuat drumul şi a intrat în alte două grupuri de copii, care mergeau la colindat. La spital au mai ajuns patru copile, cu vârste de 14, 11 şi 10 ani. Dintre acestea, copila de 14 ani este în starea cea mai gravă, medicii fiind rezervaţi cu privire la şansele ei de a-şi reveni. 

Învăţa la cel mai bun liceu din judeţ

Larisa Bozga era elevă a Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”, cel mai bun din judeţul Bistriţa. Provenea dintr-o familie de credincioşi protestanţi, era liniştită şi-şi vedea de şcoală, după cum o descriu rudele.

Era bună la matematică şi spera ca acest atu s-o ajute mai departe şi în carieră.

Femeia de 36 de ani care o însoţea a răms internată în spital, cu răni destul de serioase, însă viaţa nu-i este pusă în pericol, spun surse medicale.

Tânărul care a lovit în doar câteva minute trei grupuri de copii avea 16 ani şi nu mai frecventa şcoala de ceva vreme.

Acesta este cel mai mic din cei trei copii ai familiei. Mai are un frate mai mare, şofer de meserie, şi o soră mutată în străinătate. Muncea cot la cot cu părinţii săi, cu ziua prin sat, şi nu era cunoscut ca fiind violent sau măcar un copil-problemă.

Vecinii tânărului de etnie romă spun că l-au mai văzut conducând camioneta părinţilor, însă niciodata n-ar fi ajuns cu ea în drumul naţional, ci se limita să se plimbe pe uliţa unde locuieşte. 

„Nu mai merge la şcoală de câţiva ani, da` îi un băiet muncitor. Merge la muncă cu taic-su, la plantat, la curăţit, la tot ce se poate. Ieri o umblat cu crucea şi la fiecare casă o luat câte un pahar de băutură. I s-o adunat la cap şi, cum părinţii i-o fost duşi, o făcut ce-o vrut”, spune una dintre vecinele adolescentului.

Te-ar putea interesa şi:

 

Un adolescent în comă alcoolică a furat camioneta părinţilor şi a lovit în plin trei grupuri de copii în doar câteva minute. O tânără de 16 ani a murit

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite