Mierlele, papagalii, şopârlele, caprele şi porcii, printre locatarii Casei Albe. Animalele preşedinţilor americani

Mierlele, papagalii, şopârlele, caprele şi porcii, printre locatarii Casei Albe. Animalele preşedinţilor americani

Benjamin Harrison alături de nepoţi şi capra sa FOTO: Library of Congress

Cine-ar fi crezut că printre locatarii Casei Albe, reşedinţa preşedinţilor americani, s-au numărat mierle, papagali, şopârle şi porci. Acestea erau animalele de companie ale unora dintre preşedinţii americani. Unii şi-au făcut la Casa Albă adevărate grădini zoologice.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dacă unii dintre preşedinţii americani şi-au luat cu ei la Casa Albă pe perioada mandatului câini şi pisici, alţii au avut animale cu adevărat deosebite. Printre cele mai neobişnuite animale de companie s-au numărat mierle, papagali, şopârle şi porci. 
 
Scriitorul american Cormac O`Brien, în volumul său „Vieţile Secrete ale Preşedinţilor Americani”, prezintă un top al celor mai neobişnuite animale de companie pe care le-au avut preşedinţii americani:
 
1. Thomas Jefferson avea o mierlă, care lua mâncare chiar din gura preşedintelui.
 
2. Theodore Roosevelt ţinea la Casa Albă găini, urşi, şopârle, un porc şi un papagal. 
 
3. Lui John F. Kennedy îi ţineau companie la Casa Albă ponei, papagali, hamsteri, precum şi Pushinka, fiica lui Strelka, unul dintre căţeii trimişi de către ruşi în spaţiu. 
 
4. Calvin Coolidge avea un raton pe care îl plimba în lesă prin împrejurimile Casei Albe.
 

Soţia lui Coolidge alături de ratonul familiei (Foto: Library of Congress)
 
5. William McKinley avea un papagal care putea să fluiere „Yankee Doodle”.
 
6. Zachary Taylor avea un cal, Old Whitney, care putea fi văzut adesea păscând pe peluza de la Casa Albă. Calul a luat parte la ceremonia funerară a stăpânului său, mergând în urma sicriului.
 
7. Grover Cleveland avea o casă în apropierea Washingtonului, unde se refugia de presă. Acolo, preşedintele avea canari, iepuri, vulpi şi şobolani.
 
8. Abraham Lincoln i-a dăruit fiului său două capre, Nanny şi Nanko. Lincoln a adoptat şi nişte pisoi nou-născuţi, care apăruseră într-o zi în biroul de telegraf al Departamentului de Război, insistând că ofiţerii care se ocupau de telegraf să aibă grijă de ei, în lipsa lui. O capră avea drept animal de companie şi Benjamin Harrison. Animalul era înhămat la o căruţă în miniatură şi îi plimba pe nepoţii preşedintelui. 
 

Vă mai recomandăm:

 
 
 
 
citeste totul despre: