Mama copilului umilit de bărbatul deghizat în Moş Nicolae: „Am crezut că e bine ce fac. Am exagerat, copilul e sufletul meu“

Mama copilului umilit de bărbatul deghizat în Moş Nicolae: „Am crezut că e bine ce fac. Am exagerat, copilul e sufletul meu“

Femeia recunoaşte că a exagerat, însă spune că băieţelul pe care îl creşte singură este sufletul său

Mama copilului de 5 ani care a plâns în hohote la întâlnirea cu Moş Nicolae, după ce bărbatul deghizat l-a ameninţat şi a lovit în repetate rânduri podeaua cu un băţ, spune că a crezut că e bine ce face, însă recunoaşte că a exagerat şi susţine că nu şi-a lovit sau maltratat niciodată băieţelul, pe care îl creşte singură.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Întâlnirea unui băieţel de 5 ani din Bistriţa-Bârgăului cu Moş Nicolae a ajuns virală pe Internet. Asta pentru că filmuleţul de câteva minute îl înfăţişează pe băieţel stând în genunchi în faţa bărbatului deghizat şi plângând în hohote.
 
Moşul, care de fapt este unchiul băiatului deghizat, îi cere celui mic să fie cuminte şi să promită că nu mai mâzgăleşte pereţii de la grădiniţă şi că o va asculta pe mama sa. 
 
Filmuleţul a fost făcut public chiar de tatăl natural al băieţelului, care este la muncă în străinătate. Acesta a primit filmuleţul chiar de la mama băieţelului, de care s-a despărţit. Tatăl celui mic a sesizat Direcţia pentru Protecţia Copilului din Constanţa, care, mai apoi a apelat la aceeaşi instituţie din Bistriţa-Năsăud. 
 
Direcţia pentru Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud a început o anchetă, şef serviciu Teodor Sângeorzan susţinând că din punctul său de vedere, după vizualizarea filmuleţului, este vorba despre un abuz.
 
La scurt timp s-a autosesizat şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean, care a deschis un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului. Cei găsiţi vinovaţi riscă de la 3 la 7 ani de închisoare.
 

Mama recunoaşte că a exagerat

 
Şocată de amploarea pe care a luat-o toată această întâmplare, mama băieţelului, o bistriţeancă de 31 de ani din Bistriţa-Bârgăului, spune, printre lacrimi, că îşi iubeşte puiul ca pe ochii din cap şi recunoaşte că a exagerat. 
 
„Am vrut să îl speriu puţin de Moş. A primit şi cadouri. Nu cred că în filmarea aia s-a văzut că l-a snopit în bătaie Moşu`. Recunosc că, ca şi mamă am greşit puţin. Îl cresc singură. Aşa am crezut că e bine să fac. Recunosc că am greşit. E copilul meu şi mă doare sufletul. Nu îl maltratez, e sufletul meu. Poate am exagerat puţin, dar nu l-am maltratat sau bătut niciodată”, a mărturisit mama băieţelului. 
 
Dacă mama băieţelului recunoaşte că a exagerat, bunica acestuia, care era şi ea prezentă la întreaga scenă, nu vede nimic ieşit din comun în comportamentul Moşului, care întâmplător este unul dintre băieţii săi. 
 
 „Aşa vine Moşu`cu bota, l-a pus să zică nişte rugăciuni şi atât. S-a panicat (n.r. băieţelul) că i-a fost frică de Moş, probabil. Filmuleţul l-a făcut un nepot de-al meu şi I-a trimis tatălui copilului, care a vrut să ne facă un rău şi ne-a făcut”, spune bunica băieţelului, vizibil afectată.
 
Potrivit femeii, băieţelul a primit de la Moş Nicolae dulciuri şi jucării. Mama acestuia l-ar fi îndemnat pe Moş Nicolae să fie mai dur cu cel mic, pentru că acesta făcea prostii la grădiniţă şi era năzdrăvan. 
 
 „Şi la grădiniţă are probleme, pentru că are foarte multă energie. Nu l-am bătut niciodată, nici eu, nici maică-sa. Nu consider că l-a traumatizat pe copil. Nu a fost o sperietură după care să rămână copilul cu traume. Nu am făcut nimic ieşit din comun, l-a speriat moşul puţin cu bota, asta-i drept”, a completat bunica băieţelului.
 
Băieţelul are 5 ani şi este rodul unei relaţii pe care mama sa a avut-o cu un bărbat din Constanţa. Cei doi s-au cunoscut în Italia, unde erau amândoi la muncă. Deşi din relaţia celor doi a rezultat un băieţel, cei doi nu au fost niciodată căsătoriţi. Băiatul poartă, însă, numele bărbatului.
 
 
citeste totul despre: