Locatarii primelor blocuri sociale nu se pot muta pentru că nu au utillităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipalitatea a amânat în ultimul moment inaugurarea blocurilor sociale programată ieri, după ce a realizat că locatarii nu pot fi racordaţi încă la utilităţi.Pentru că viitorii chiriaşi nu au încă o asociaţie de locatari, iar multe probleme tehnice nu sunt rezolvate, furnizorii de utilităţi fac nazuri la încheierea contractelor de furnizare.

Anunţată cu câteva zile înainte, inaugurarea primului bloc social al Primăriei Bistriţa, care ar fi trebuit să aibă loc joi, a fost anulată în ultimul moment. Deşi i-au anunţat pe cei 40 de chiriaşi că vor primi cheile apartamentelor în cadrul unei mici ceremonii, şefii Primăriei au realizat că blocul nu poate fi recepţionat fără racordarea la apă, electricitate şi gaz şi au amânat festivitatea până la o dată încă necunoscută : „Domnul primar a spus că nu se pot muta oamenii în apartamente fără utilităţi şi a amânat înmânarea cheilor şi bine a făcut . Eu nu cred că nu va dura mai mult de doi săptămâni", spune viceprimarul George Avram. În schimb primarul avansează un termen ceva mai mare : „i-am invitat la primărie pe reprezentanţii furnizorilor de utilităţi ca să rezolvăm problema. Cam în trei săptămâni eu cred că se poate rezolva", avansează o dată primarul Ovidiu Creţu.

Probleme similare au fost şi cu ANL-urile

Furnizorii de utilităţi au reacţionat similar şi în cazurile locuinţelor ANL construite în Bistriţa, începând din 2005. După finalizarea blocurilor locatarii s-au vazut obligaţi să-şi constituie asociaţii de locatari pentru a putea încheia contractele de furnizare, iar situaţia se repetă : „Am discutat cu domnul primar că ar putea să preia Primăria acest contract, după care, după constituirea noii asociaţii de locatari, contractul să fie transferat acesteia, sau locatarii să intre în asociaţia deja existentă la blocurile ANL din Subcetate, dar pentru aceasta ar trebui să fie de acord şi locatarii acestor asociaţii. Sper să găsim o soluţie", explică directorul de producţie de la furnizorul de apă SCAquabis, Ioan  Sângeorzan . Situaţia este şi mai complicată în cazul furnizorilor de gaze şi electricitate. Pe lângă problema asociaţiei, cu care furnizorii trebuie să încheie contractele au mai apărut şi alte probleme tehnice legate de accesul la reţele. Directorul de la Electrica, Alexandru Roman spune că municipalitatea nu a făcut la timp demersurile pentru racordare, deşi responsabililor li s-a explicat asta : „existau două variante prevăzute de o hotărâre de guvern numărul 90, însă lucrurile s-au mişcat greoi. Chiar dacă ne întâlnim şi discutăm tot nu rezolvăm aşa problema, există nişte paşi care trebuie respectaţi, ne iau pe noi la întrebări cei de la ANRE în caz contrar", mai spune Roman. Acesta crede că experienţele similare cu blocurile ANL nu le-au fost de folos angajaţilor municipalităţii care se ocupă de aceste avize : „exact aşa s-a întâmplat şi cu ANL-urile. Pe lângă problema cu cei care preiau contractul iniţial , în acest caz nu există gata nici instalaţia de joasă tensiune până la bloc", mai spune Roman.

Chiriaşii nu par deocamdată afectaţi de amânare. „Ni s-a  spus înainte de sărbători că ne vom muta prin februarie. Unii oameni şi-au văzut deja apartamentele, noi însă nu le-am văzut. Nu ne grăbim, o să pună cei de la primărie şi utilităţile acelea", spune Larisa Andraş, de 21 de ani, care se va muta împreună cu mama, fraţii şi cei doi copii ai ei.într-un apartament social de două camere.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite