Idee de afaceri venită din pasiune: economistul care face chiuvete de lemn spectaculoase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciprian Dobocan, alături de câteva din chiuvetele realizate de el FOTO: Bianca Sara
Ciprian Dobocan, alături de câteva din chiuvetele realizate de el FOTO: Bianca Sara

Cum se poate transforma o bucată de lemn într-un spectaculos lavoar? Răspunsul la această întrebare îl are Ciprian Dobocan, un economist din Bistriţa, care este printre puţinii din ţară care realizează aşa ceva.

De dimineaţa şi până pe la 5-6 este economist la mare companie bistriţeană, iar după program se refugiază într-un atelier situat în inima Bistriţei, unde transformă bucăţi de lemn în lavoare spectaculoase. Este povestea lui Ciprian Dobocan, un economist de 37 de ani. Acesta recunoaşte că i-a venit ideea în urmă cu 5 ani, când îşi redecora apartamentul. 

„La un moment dat voiam să ne amenajăm apartamentul şi mă uitam pe Internet după idei. Asta se întâmpla acum 5 ani. Am văzut o chiuvetă din lemn, făcută de ceva firmă din Elveţia. Costa undeva în jur de 1.200 de euro. Mi-a plăcut foarte mult. Ulterior, plimbându-mă cu fetele mele am intrat într-un magazin cu produse artizanale şi am găsit un bol de lemn, sculptat de meşteri populari. L-am văzut şi am făcut legătura cu chiuveta din lemn. Şi-am zis să îl adaptez. Bolul a stat o vreme în beci, după un timp m-am apucat să îl prelucrez. M-am documentat puţin pe Internet şi m-am apucat de treabă. Am finisat bolul, l-am nuanţat cu un baiţ, după care am folosit o vopsea aurie pentru exterior”, rememorează economistul.

Deşi l-a făcut pentru propria locuinţă, în cele din urmă, acesta a ajuns pe un site de anunţuri, asta pentru că soţia economistului era sceptică în ceea ce priveşte durabilitatea şi viabilitatea unui lavoar din lemn. 

lavoare din lemn bistrita 9

Vasele meşterilor popular, transformate în lavoare

Lavoarul a stat pe site-ul de anunţuri 2-3 luni, până când în cele din urmă a fost vândut. Acesta a fost primul pas, după, comenzile au început să curgă. În primă fază, economistul a apelat la vase sculptate de către meşterii populari. Asta şi din cauza faptului că nu avea un atelier unde să le prelucreze. Lucrările se făceau un beciul blocului în care locuia.

Ulterior, economistul şi-a amenajat un atelier în centrul oraşului, unde realizează lavoarele de la A la Z. Acesta spune că se poate folosi orice fel de lemn, atâta timp cât este uscat corespunzător. Mai important decât lemnul fiind tratamentul care i se aplică. Tratamentul în cauză trebuie să sigileze foarte bine lemnul, astfel încât apa să nu pătrundă în interior şi să deterioreze în timp chiuveta.

Pentru a se asigura că lavoarele pe care le vinde nu se deteriorează, economistul păstrează legătura cu clienţii săi şi cere feedback chiar şi la jumătate de an de la vânzare. Tratamentele aplicate lemnului le-a perfecţionat în timp şi le ţine secrete. 

„Păstrez în permanenţă legătura cu clienţii. Le trimit chiuveta, iar după o vreme îi sun să îi întreb cum se comportă. Majoritatea sunt încântaţi de chiuvetă, cum arată, cum se comportă. Nu am avut probleme cu ele, să se deterioreze sau alte chestii. Secretul este tratamentul lemnului. Înainte să îl dau, îl probez, îl las să stea apa în el, să văd dacă penetrează apa lacul. Practic acesta este un sistem de monitorizare a lavoarului”, explică Ciprian Dobocan. 

Acesta ataşează şi sifonul la chiuvetele pe care le realizează, tocmai pentru ca la montarea acestora, clienţii să nu afecteze „sigiliul” chiuvetei şi să-i scurteze durata de viaţă.

lavoare din lemn bistrita  11

O chiuvetă din lemn ia naştere în 3-4 săptămâni

O astfel de chiuvetă este gata abia în 3-4 săptămâni, asta pentru că implică o muncă meticuloasă transformarea unei bucăţi de lemn într-un lavoar. Doar prelucrarea lavoarului cu uleiuri durează între 7 şi 10 zile. 

Până în prezent, economistul a realizat în ultimii 5 ani în jur de 50 de lavoare. Acesta lucrează zilnic, după programul de la fabrică încă 2-3 ore. 

„În general lucrez la ele după orele de muncă. Cam două-trei ore petrec pe zi lângă ele, după muncă. Mă deconectează foarte tare. După toate target-urile şi task-urile de la lucru, mă relaxez şi mă deconectez acolo”, spune micul producător. 

Lavoarele realizate în inima Bistriţei au ajuns în toate părţile ţării, începând din Cluj, Timişoara, terminând cu Bucureşti, Constanţa sau Sibiu. Cea mai mare cerere vine, însă, din sudul ţării. Proprietarul unei cabane din Vatra Dornei a ales chiuvete din lemn pentru toate băile din clădire, aşa că bistriţeanul a fost nevoit să facă 7 astfel de lavoare pentru un singur client.

lavoare din lemn bistrita  10

S-a îndrăgostit de lemnul de nuc

Deşi a testat mai toate tipurile autohtone de lemn, economistul s-a îndrăgostit de lemnul de nuc. Acesta este şi foarte greu de prelucrat, însă rezultatul finit este absolut spectaculos.

„Lemnul de nuc, e foarte tare şi foarte greu de prelucrat, de scobit. E foarte greu de prelucrat, însă m-a surprins prin spectaculozitatea lui. Am primit o bucată de lemn de nuc de la un prieten şi am  ţinut-o în beci vreun an. Tot bătându-mă de ea, mi-am luat inima în dinţi şi l-am prelucrat. Am făcut din bucata aceea de nuc două lavoare care s-au vândut foarte repede. După m-am apucat înnebunit să caut lemn de nuc. Îmi place ft mult să prelucrez lemn de nuc pentru că, deşi durează mai mult, lemnul de nuc parca interacţionează cu tine. Are şi un miros specific dat de uleiurile cu care îl tratez. În momentul în care îl dau cu lac de văd toate fibrele lemnului şi asta mă împlineşte cel mai tare”, mai spune bistriţeanul. 

Un lavoar din lemn lucrat manual costă între 1.000 şi 1.200 de lei. Cele mai multe chiuvete ajung la case şi sunt cumpărate de femei. Acestea fie sunt puse pe blaturi de lemn, fie pe blaturi de piatră, fie pe banalul corp de mobilier.

Pentru a da înapoi ceva naturii, bistriţeanul a plantat câteva sute de nuci americani lângă Zalău şi lângă Beclean. Acesta a descoperit nucul american chiar în parcul din centrul Bistriţei, în timp ce se plimba cu fetele sale.

A adunat câteva nuci, le-a plantat, iar din ele au ieşit puieţi. Până să poată folosi acest lemn, economistul mai are de aşteptat câteva decenii bune. 

„Sunt la nivel de artizanat şi nici nu vreau foarte repede să o duc la o scară mai mare, pentru că sunt axat pe o nişă de piaţă şi cam asta vreau să fac în continuare. Are potenţial de business, însă. Partea care mă încântă cel mai tare este când văd oamenii cât sunt de bucuroşi şi cât de mult le place. Asta e mulţumirea mai mare. Practic, până acum, partea financiară m-a ajutat să îmi cumpăr tot felul de scule, care să-mi facă munca mai uşoară şi cu mai multă precizie”, completează Ciprian Dobocan. 

lavoare din lemn bistrita  7

Vă mai recomandăm:

Neobişnuita pasiune a unui poliţist: construieşte caiace

Comunitatea care a înlocuit cerşitul şi furatul cu prelucrarea lemnului: meşteşugul care ţine în viaţă o localitate din Bistriţa-Năsăud

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite