Fostul golgheter Gabi Balint despre copilăria sa: „Îmi doream şi eu să fiu ţăran, să dau de mâncare animalelor, să merg la cosit sau cu oile la păscut”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabi Balint s-a născut în Sângeorz-Băi FOTO: Facebook
Gabi Balint s-a născut în Sângeorz-Băi FOTO: Facebook

Fostul golgheter al naţionalei, Gabi Balint surprinde cu declaraţii inedite despre copilăria sa. Fotbalistul care s-a născut în oraşul-staţiune Sângeorz-Băi spune într-o postare de pe reţeaua de socializare Facebook că în copilărie şi-a dorit să fie ţăran, să dea de mâncare animalelor şi să meargă la cosit sau cu oile la păscut.

„Am crescut la ţară, în Ardeal, unde portul popular era la modă în acele timpuri. Am avut colegi ţărani care veneau îmbrăcaţi în straie populare la şcoală, atunci când nu erau plecaţi cu oile la păscut. Eram fascinat de lumea lor. Prietenul meu Ion mă invita deoseori la casa lui să dăm de mâncare la animale, să călărim viţelul şi să mâncăm brânză cu ceapa culeasă din grădină. La un moment dat mi-am cumpărat o pereche de opinci din cauciuc şi am încercat să joc fotbal cu ele. Păcat că nu aveau crampoane.

Duminică mergeam la horă sau la şezătoare. La şezătoare fetele coseau aşezate în cerc şi cântau trăgând cu coada ochiului la noi, flăcăii. Era o lume simplă şi curată. Îmi doream să fiu şi eu ţăran. Să dau de mâncare animalelor, să merg la cosit sau cu oile la păscut,să mă îmbrac ca ei, să mănânc legume din grădină, să mult vaca. Zâmbiţi, nu?, spune Gabi Balint pe pagina sa de Facebook.

sangeorz bai

Oraşul-staţiune Sângeorz-Băi este încă rural, hotelurile fiind acompaniate de căsuţe tradiţionale şi de ţărani care muncesc pământul (Foto: Bianca Sara )


Fotbalistul mai spune că în tot timpul petrecut la Bucureşti a nutrit un mare dor de casă, care se menţine şi acum. „Încă mi-e dor de viaţa la ţară şi acolo o să mă întorc peste câţiva ani pentru că nu vreau să uit de unde am plecat mic, ca să mă fac mare”, completează Gabi Balint.

Gabi Balint a început să joace fotbal la 11 ani chiar la echipa din Sângeorz-Băi, oraşul-staţiune unde s-a născut.Acesta a evoluat aproape întreaga sa carieră la Steaua Bucureşti, devenind un idol al suporterilor. Fotbalistul a contribuit la câştigarea titlurilor de campion al României în 1989, 1986, 1987, 1988 şi 1989 şi a celor trei cupe ale României câştigate în 1989, 1987 şi 1989. Cel mai răsunător succes al golgheterului a fost câştigarea Cupei Campionilor Europeni, fotbalistul reuşind să înscrie la loviturile de departajare din marea finală.


Vă mai recomandăm:
 

Jean Pădureanu este imobilizat la pat după ce şi-ar fi fracturat două coaste

Bistriţeanul Viorel Moldovan cumpără Rapidul

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite