Cum erau formaţi conducătorii satelor româneşti în 1930. Modelul danez care a stat la baza diseminării informaţiilor în mediul rural
0Istoricii arată că reforma agrară din 1921 a avut influenţă inclusiv în învăţământul românesc. Autorităţile din acele vremuri au preluat un model danez de şcoli ţărăneşti, menite să formeze conducătorii satelor şi să disemineze în rândul populaţiei din mediul rural ultimele metode şi tehnici de cultivare a pământului şi de creştere a animalelor.
Reforma agrară din anul 1921 a determinat importante transformări structurale în civilizaţia satului românesc. Repartiţia mai corectă a fondului funciar a contribuit la creşterea progresului economic al acestora, fapt care a avut un impact pozitiv pentru populaţia din mediul rural. Impactul s-a simţit începând de la alimentaţie, habitat, stare sanitară şi până la învăţământ.
„În condiţiile în care, marile exploataţii agricole, înzestrate cu logistica materială şi ştiinţifică adecvată au fost pulverizate în zeci de mii de minuscule proprietăţi ţărăneşti, a căror exploatare se remarca, de cele mai mule ori, doar prin entuziasmul noilor proprietari, lipsiţi de noţiuni şi cunoştinţe privind tehnica modernă de exploatare a pământului, şcoala agricolă a fost considerată drept unul dintre mijloacele prin care se putea veni în sprijinul acestora spre a-şi întemeia gospodării competitive”, explică Virgil Pană, în „Revista Bistriţei”.
Ideea unei şcoli ţărăneşti a fost preluată din Danemarca, o ţară cu o veche cultură în această zonă. Modelul danez a fost suţinut puternic şi de către Dimirie Gusti, unul dintre cei mai cunoscuţi sociologi şi cercetători ai civilizaţiei rurale din România, în perioada respectivă.
Primele astfel de şcoli au luat fiinţă în 1933-1934, prin intervenţia Ministerului Instrucţiunii Publice, care a şi direcţionat bani în acest sens. Cu toate acestea, primele „încercări” în exploatarea raţională a pământului s-au înregistrat în 1923 la Blaj, în cadrul cursurilor pentru cantorii bisericeşti. Acolo s-au ţinut primele cursuri cu caracter agricol.
Şcolile superioare ţărăneşti din Transilvania, spre deosebire de cele din Danemarca, au fost organizate în centrele urbane, fiind prevăzute cu internate şi loturi experimentale.
Doar cei mai avuţi dintre ţărani ajungeau în aceste şcoli
Recrutarea elevilor s-a făcut pe criteriul vârstei şi al averii. Cel care era ales să urmeze o astfel de şcoală trebuia să fie căsătorit, să aibă stagiul militar satisfăcut, să fie conducător de exploataţie agricolă sau moştenitor desemnat al gospodăriei. La început, în fiecare comună s-au recrutat 2-3 cursanţi care, la reîntoarcerea lor în comunitate, trebuiau să formeze un nucleu în jurul căruia să se concentreze toate autorităţile locale.
„Sătenii care vin la şcoală trebuie să fie fruntaşii ţărănimii, oameni binişor situaţi, care să poată aplica pe cont propriu cunoştinţele câştigate şi să aibă reputaţie de cinste şi hărnicie în comună. Partea cea mai mare a acestei ţărănimi fiind de origine nobilă, nu admite amestecul cu descendeţii din familiile de iobagi. Scopul şcoalei noastre, între altele, era şi acela de a da ţărănimii conducători luminaţi, buni primari şi consilieri comunali, iar aceştia nu se pot recruta decât din oameni născuţi pentru demnităţi”, preciza V. Ilea, preşedintele Astrei Maramureş şi întemeietorul primei şcoli ţărăneşti de la Sighetu Marmaţiei.
Primele astfel de şcoli s-au dovedit a fi utile. Recrutarea următoarelor generaţii de elevi s-a făcut şi la recomandarea celor care au urmat aceste cursuri.
Se încarcă comentariile...
