Cum ajungi director de instituţie cu experienţă pe piaţa muncii de doar câteva luni, ca vânzător de bilete la cinema în mall

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai problematice instituţii din Bistriţa-Năsăud în momentul de faţă este ADI Deşeuri, agenţia care coordonează managementul deşeurilor din judeţ. Începând de luna aceasta, în fruntea instituţiei se află un june de 27 de ani, a cărui singură experienţă profesională este vânzarea de bilete de cinema în mall.

Dragomir Câmpan, şeful Agenţiei de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri şi-a dat demisia zilele acestea, după ce a fost arătat cu degetul de către mass-media pentru gestionarea defectuoasă a instituţiei pe care a condus-o câţiva ani buni.

Cu un contract cu un operator de salubritate încheiat cu scandal şi cu gunoaie rămase neridicate luni de zile, ADI Deşeuri este una dintre cele mai problematice instituţii din Bistriţa-Năsăud. Conducerea judeţului a ales însă un „june” de 27 de ani să scoată la lumină această entitate şi s-o aducă pe linia de plutire.

Potrivit unui comunicat de presă remis de ADI Deşeuri, noul şef al instituţiei Pavel Plăian nici măcar n-a susţinut un concurs pentru ocuparea acestei funcţii, ci a convins în urma unui interviu. 

Din CV-ul ataşat comunicatului de presă, reiese că Pavel Plăian nu a mai muncit nimic de prin anul 2013. Singura experienţă profesională a tânărului este de doar 6 luni, în perioada noiembrie 2012- aprilie 2013, când a fost „administrator de programe cinematografice”, într-unul dintre mall-urile clujene. 

Pavel Plăian a terminat două facultăţi, Facultatea de Drept şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Babeş Bolyai. De asemenea, noul şef al ADI Deşeuri a făcut şi un masterat în Ştiinţe Penale şi Criminalistică.

ADI Deşeuri este o entitate publică, formată din primarii de comune şi oraşe din Bistriţa-Năsăud, a cărei menire este gestionarea managementului deşeurilor din judeţ. 

Vă mai recomandăm:

Mai uşor cu gunoiul: cerinţa ciudată a primarului Bistriţei adresată locuitorilor oraşului

Prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud a declarat stare de urgenţă  - risc de epidemii din cauza necolectării gunoaielor

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite