Bistriţa: Portret/ Dan Coman: "Literatura poate schimba lumea"

Se împarte între cariera de profesor, fetiţa sa Mara, literatură, cafea şi meseria de a fi un mare poet  

Despre Dan Coman toată lumea îşi închipuie că duce o viaţă boemă de poet în inima capitalei. De fapt, locuieşte în permanenţă la Bistriţa şi viaţa lui se împarte între şcoală, fetiţa sa Mara, lecturi, cafea, scris. Şi chiar e poet. E adevărat că poeziile sale au fost traduse în slovenă, sârbă, slovacă, suedeză, engleză, franceză şi maghiară, dar păstrează maximă discreţie asupra acestor detalii. Din când în când, îşi permite să refuze vreun festival, recital de poezie ori salon de carte în străinătate. Totuşi, a fost până acum în Franţa, Serbia, Suedia, Slovenia. Nu ţine niciodată lecturi publice sau discuţii fără onorariu. Doar pentru prieteni. E drept că în România nu se dau chiar onorarii de 600 de EURO pentru aşa ceva, dar, spune poetul, lucrurile au început să se mişte şi la noi.

Simţea primăvara după miros

Dan Coman s-a născut la Gersa. Adică, la ţară. „Tot ce simţeam acolo, simţeam olfactiv, îmi dădeam seama că vine primăvara după miros”, rememorează poetul. Mama sa era învăţătoare şi nu l-a obligat niciodată să îşi scurteze pletele. Tatăl său era preot şi nu l-a obligat niciodată să meargă la biserică. Dan Coman crede în puterea literaturii. Nu crede în potenţialul ei social, dar crede că poate schimba lumea, lent, dar sigur. De aceea a scris până acum „anul cârtiţei galbene”, „ghinga”, „d great coman” şi „Dicţionarul Mara (ghidul tatălui: 0-2 ani)”. Pentru primul volum, poetul a primit Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Prima şi Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, dar nu prea îi place să se laude cu asta.

O „cameră” cunoscută

Primele poezii le-a scris în copilărie, şi toate erau dedicate mamei sau... „tovarăşului”. Pe atunci, încă mai visa să ajungă un şofer de basculantă, un dur cu maiou. S-a redresat rapid. În liceu era un rebel, purta plete şi blugi, ceea ce nu era tocmai în regulă pe vremea aceea. Motiv pentru care a fost şi tuns. De către şcoală. După ce vremurile s-au mai destins, a intrat sub influenţa unui om special: Viorel Paraschivoiu, care lucra la Casa de Cultură din Năsăud. De el îşi amintesc şi Florin Partene, Marin Mălaicu-Hondrari şi Ioana Nicolae (soţia lui Cărtărescu), pentru că au avut acces la biblioteca sa spectaculoasă, la albumele sale cu Revival şi Pink Floyd şi la cafeau savuroasă pe care le-o servea, deşi erau doar nişte puşti. Aceştia au format, în 1992, cenaclul şi gruparea „Camera”, care nu e tocmai necunoscută în peisajul literar românesc, deşi discuţiile şi lecturile lor aveau loc la Sângeorz Băi. Grupul se menţine şi astăzi şi nu e chiar anonim. Chiar deloc.
     

Întrebări şi răspunsuri

Un poet se impune mai uşor singur sau dacă face parte dintr-un grup?

D.C.: Niciunul dintre noi nu facem parte din vreun grup. Criticii ne cataloghează, spun că suntem douămiişti, pentru că ei folosesc încă astfel de noţiuni: paşoptişti, douămiişti etc. Dar forţa unui poet stă în forţa unei cărţi, indiferent că aceasta se scrie la Bistriţa sau la Berlin. Oricum, timpul rămâne cel mai bun critic.

Ce este mai important pentru faima unui scriitor, experienţa de viaţă sau talentul?

D.C.: Lectura. Lectura este absolut necesară pentru un scriitor. În limbajul comun, scriitorii sunt toţi nişte boemi, fac tot felul de chestii... Nu-i adevărat. Eu duc o viaţă absolut normală, merg la şcoală, am familie, am o fetiţă. Viaţa tumultuoasă este relevantă pentru vedete, nu pentru poeţi.

Ce-i place?

Adoră cafeaua, dar mai ales plimbările cu fiica sa, Mara. Lectura şi muzica sunt lucruri care nu lipsesc din vreo zi de-a lui.

Ce nu-i place?

Nu prea se dă în vânt după cumpărături. Maşinile, sarmalele şi politica nu se numără printre lucrurile pe care să le adore.   

Profil personal:

EDUCAŢIE:
Studii de filosofie, Cluj-Napoca

EXPERIENŢĂ:
Profesor de logică, filosofie şi educaţie antreprenorială, Grup Şcolar Sanitar, Bistriţa

FAMILIE
Căsătorit, are o fetiţă