Bistriţa: Andra Karina Duca vrea să devină designer ambiental

Andra are doar 17 ani şi pregăteşte o expoziţie de portrete pe care bistriţenii o pot admira într-o lună.

Ştiri pe aceeaşi temă

Desenează de când era la grădiniţă. Încă de atunci punea pe hârtie tot ce-i trecea prin minte. „Ţin minte că la vârsta aceea îmi doream enorm de mult un animal de casă, un câine îndeosebi, iar dorinţa mea se vedea în desene", spune tânăra. Văzând că este foarte creativă şi că nu-i lipseşte talentul, părinţii i-au îndrumat paşii spre un liceu de arte plastice. Andra spune că lucrează acum la o serie de portrete pe care le va expune peste o lună, într-o galerie de artă din Bistriţa. „Vreau să descopăr singură tainele picturii şi am început cu portretul. Mi se pare fascinant câte poţi să transmiţi prin culoare şi imagini", este de părere Andra.

Ea zice că pictează cel mai bine când este foarte supărată. „Atunci reuşesc să transmit prin culoare ceea ce îmi doresc să vadă lumea din lucrările mele. Desenul alături de dans e o modalitate prin care mă descarc atunci când paharul e prea plin", mărturiseşte tânăra. Ea spune că aproape de suflet îi este un tablou pictat în gimnaziu, în clasa a VII-a, tablou ce înfăţişează o natură statică. „E perfect, are tot ce-i trebuie. Mă uit la el şi mă minunez cum am reuşit să-l pictez la acea vreme", explică Andra.

Designer de interior

Deşi îi place la nebunie să picteze, Andra vrea să devină designer ambiental. Ea crede că este foarte important cum te simţi în spaţiul în care locuieşti şi că un rol esenţial îl are culoarea şi felul în care îţi aranjezi lucrurile de care ai nevoie. „Vreau să aduc culoare în casele oamenilor, să-i ajut să-şi decoreze locuinţele în aşa fel încât să se simtă protejaţi şi să-şi găsească liniştea după o zi de muncă", mai zice Andra.

PROFIL

Născută:  20 ianuarie 1993, Bistriţa

Studii:  este în clasa a XI-a la Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba" Bistriţa

Familie: nu are fraţi sau surori

Ce-i place

Adoră dansul, câinii şi comediile. De-abia aşteaptă repetiţiile din fiecare săptămână cu trupa de dans modern „Lotus" a Centrului Cultural Municipal, din care face parte doar de o lună. „Mă simt foarte bine când dansez. Demult îmi doream să mă înscriu la dansuri, dar nu am reuşit până luna trecută să-mi fac timp", explică Andra.

Ce nu-i place

Nu suportă să facă un lucru de două ori, la fel şi cu picturile. „Îmi aduc aminte că unui prieten îi plăcea o pictură de-a mea şi m-a rugat să-i fac şi lui una la fel. Am tot încercat, dar nu mi-a ieşit deloc şi m-am trezit că umplu coşul de gunoi", povesteşte tânăra. Ei nu-i mai plac oamenii trişti şi cei care vorbesc mult şi degeaba.



citeste totul despre: