Bistriţa: Adevărul la minut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bistriţa: Adevărul la minut
Bistriţa: Adevărul la minut

Principalele ştiri ale zilei, pe care le puteţi citi în ediţia cotidianului "Adevărul de Seară". Citiţi despre frumoasele oraşului, despre ce activităţi mai au loc în Penitenciarul Bistriţa, dar şi cât plăteşte Primăria pentru trupele care cântă la Bistriţa, în acest sfârşit de săptămână.

EVENIMENT

Lecţie de istorie în Penitenciar

Deţinuţii de la Penitenciarul Bistriţa au serbat, astăzi, în avampremieră, „Zilele Bistriţei”. Aceştia au participat la o prezentare istorică a trecutului Bistriţei, modelată de Florin Săsărman (foto), preşedintele Asociaţiei „Bistriţa Medievală”, şi de istoricul de artă Vasile Duda. La finalul conferinţei, deţinuţii au avut parte de un concert de folk în interpretarea lui Florin Săsărman. Scopul acestei manifestări a fost acela de a îmbunătăţi relaţiile de colaborare între persoanele private de libertate şi societatea civilă. (I.S.)

MANIFESTARE

82.000 de lei pentru concerte

Primarul Ovidiu Creţu a făcut publică suma totală cerută de cele şase trupe care vor cânta cu ocazia „Zilelor Bistriţei”. Onorariul plătit de municipalitate formaţiilor care vor cânta la Bistriţa în acest sfârşit de săptămână este de 82.000 de lei. Invitaţii din acest an sunt trupele Vama, El Negro, Gina Pop Band, Cassa Locco, Grimmus şi Flalexmy. Concertele vor fi susţinute pe Pietonalul „Liviu Rebreanu”, în serile de sâmbătă şi duminică. (I.S.)

CONCURS

Zece fete se întrec în frumuseţe

Preselecţia pentru candidatele la titlul de „Miss Bistriţa 2009” s-a încheiat. Ieri, la Centrul Municipal de Cultură, juriul a ales zece fete care vor concura, duminică, pentru titlul de cea mai frumoasă bistriţeancă din acest an. Alexandra Boicu, Iulia Ciotmonda, Andreea Cozma, Alexandra Chifa, Oana Pintea, Florina Sas, Luiza Tabrea, Denisa Şugar, Alina Tiniş şi Ancuţa Tomoroga sunt fetele care au trecut de preselecţie. Concursul de miss va avea loc duminică, de la ora 19.00, pe scena amenajată pe Pietonal, cu ocazia „Zilelor Bistriţei”. Cele mai frumoase trei fete vor primi premii în bani. (I.S.)

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite