Aventura în România a Evelynei Soyez. Franţuzoaica a făcut zeci de mii de kilometri în 20 de ani pentru a-i ajuta pe copiii cu dizabilităţi din ţara noastră
0
De mai bine de 20 de ani, Evelyne Soyez face mii de kilometri pe an pentru a-i ajuta pe copiii cu dizabilităţi din România. Aceasta cunoaşte sistemul mai bine ca majoritatea românilor şi spune despre el că deşi s-a îmbunătăţit e la ani lumină faţă de cel din Franţa, unde intervenţia şi diagnosticul sunt timpurii şi fac diferenţa între o viaţă normală şi una asistată.
Pe Evelyne Soyez o întâlnim în Bistriţa, la sediul Asociaţiei Inocenţi, când tocmai a terminat de consultat, gratuit, o serie de copii cu dizabilităţi din oraş şi din judeţ.
Franţuzoaica, specializată în osteologie, neuropediatrie, deficit de intelect, handicap mental şi psihiatrie infantile, vine de mai bine de 20 de ani în România şi cunoaşte sistemul de protecţie al copilului mult mai bine decât majoritatea românilor.
SERA, unul dintre cele mai mari ONG-uri străine prezente în România, cu origini în Franţa este cel care a adus-o pe Evelyne în ţara noastră. A continuat să vină şi să ajute copiii cu probleme necondiţionat.
„E greu de descris în cuvinte cum era în România acum 20 de ani. Multe s-au schimbat. Încă nu a ajuns precum sistemul din Franţa, unde sunt din ce în ce mai puţini copii instituţionalizaţi, aproape inexistenţi. Acolo se sprijină foarte mult familia, astfel că puţini copiii mai sunt scoşi din familie”, precizează Evelyne.
Deşi spune că sistemul de protecţie a copilului a fost dezastruos, franţuzoiaca recunoaşte că s-au făcut mulţi paşi în faţă. Unul dintre ele a fost aducerea serviciilor într-un singur loc, sub aceeaşi umbrelă, în condiţiile în care după `90 acestea se împărţeau între învăţământ şi sănătate.
Un alt pas făcut de România a fost deschiderea centrelor de zi entru copiii cu handicap, care nu a făcut altceva decât să evite plasamentul copiilor cu dizabilităţi.
Doar SERA, ONG-ul cu care a ajuns specialistul în România, a pus la punct 33 astfel de servicii în ţară.Aceste servicii ajută copiii cu handicap să devină mai independenţi, mai funcţionali şi îi împiedică pe părinţi să îi instituţionalizeze.
„Lipsa logopezilor este o problemă naţională în România. Aici sunt puţini şi nu sunt formaţi suficient de bine. În Franţa, formarea este de mai lungă durată şi logopedul practic se ocupă de toate formele de comunicare, încă de când copilul este în incubator. În Franţa se învaţă 5 ani doar logopedie, iar în România faci psihopedagogie specială şi un an faci logopedie”, mai spune Evelyne.
Copilul care nu ia sânul mamei, ignorat în România
Potrivit acesteia, nici testele şi atenţia care se acordă copiilor la naştere nu este suficient de mare. De exemplu, în România, dacă un copil nu ia sânul mamei, se dă automat vina pe femeie, fără să se ia în calcul faptul că acel bebeluş ar putea avea probleme neurologice, care îl împiedică să sugă.
În Franţa în astfel de cazuri se intervine rapid, chiar de când copilul este la neonatologie. În România, astfel de probleme se depistează târziu, ducând la alte probleme cu înghiţitul, vorbitul şi masticaţia.
Specialistul francez spune că „păcatele” mamelor din România este protectivitatea excesivă de care dau dovadă, mai ales dacă au în grijă un copil cu handicap.
„Cel mai mare cadou pe care poţi să îl faci unui copil cu handica este autonomia. Focalizarea pe copilul cu handicap nu este o idee bună. De asemenea, miracolele nu există, este teribil când părinţii caută miracole”, mai spune Soyez.
Printre cazurile dramatice pe care le-a întâlnit la noi în ţară s-a numărat un copil de 9 ani, care până la această vârstă încă nu fusese învăţat nici măcar minimele elemente de comunicare.
„Comunicarea se poate realiza şi cu cei care nu verbalizează. Întotdeauna există o cale de a ajuta un copil să comunice într-un fel sau altul. Să ajungă la 9 ani să nu poată să comunice deloc, înseamnă să îl părăseşti în lumea lui”, spune specialistul.
Carnetul de sănătate- vis în România, realitate în Franţa
Francezii deja au reuşit să pună la punct un carnet de sănătate, care însoţeşte copilul sau mama, înainte ca acesta să se nască. Carnetul în cauză nu doar oferă informaţii preţioase despre starea sa de sănătate până la 18 ani, ci învaţă şi mamele ce au de făcut. Cum să reacţioneze la anumite probleme, când să îi diversifice alimentaţia şi cum să se comporte.
Mai mult, mamele sunt obligate să îşi ducă copilul la controale periodice, dacă nu vor să piardă alocaţia primită pentru minor.
Se încarcă comentariile...
