Şi-a omorât soacra, convins că aceasta vrea să-i distrugă căsnicia

Şi-a omorât soacra, convins că aceasta vrea să-i distrugă căsnicia

FOTO: Adevărul

Un bărbat din Târlişua şi-a călcat în picioare soacra până când aceasta a murit, fiind convins că femeia în vârstă de 73 de ani vrea să-i distrugă căsnicia. Acesta a fost arestat preventiv, fiind cercetat pentru violare de domiciliu şi omor.

Ştiri pe aceeaşi temă

La sfârşitul lunii octombrie, Macedon Moldovan a intrat cu forţa în locuinţa soacrei sale din Târlişua şi, fiind convins că aceasta contribuie decisiv la destrămarea căsniciei sale, a agresat-o pe bătrâna de 73 de ani, urcându-se cu picioarele peste aceasta, sugrumând-o şi lovind-o cu un obiect înţepător în încercarea de a-i penetra scalpul.

În urma loviturilor şi agresiunilor bătrâna a decedat. Aceasta a fost găsită trei zile mai târziu, moment în care au fost anunţaţi şi poliţiştii. Cruzimea cu care a fost omorâtă femeia a fost constată şi de către anchetatori, aceştia precizând la acea dată „la o examinare exterioară, s-a constatat că aceasta prezintă urme de violenţă la nivelul capului. Conform concluziilor preliminarii ale necropsiei, moartea acesteia a fost violentă.”

Dacă în prima fază nu se ştia cine ar fi putut să-i provoace o moarte aşa violentă femeii, adevărul a fost scos la iveală la puţin timp după. Autorul faptei era chiar ginerele femeii, bărbatul fiind arestat preventiv, procurorii acuzându-l de violare de domiciliu şi omor.




citeste totul despre: