VIDEO FOTO Elena Udrea recomandă tuturor să viziteze Maramureşul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea aparticipat la slujba de la Mănăstirea Rohia Foto: Adevărul
Elena Udrea aparticipat la slujba de la Mănăstirea Rohia Foto: Adevărul

Prezentă în Maramureş pentru a participa la Colegiul Director al PDL, ce va avea loc sâmbătă la Baia Mare, Elena Udrea a decis să vină în judeţul în care „se agaţă harta în cui“ cu câteva zile mai repede. Fostul ministru al Turismului a ajuns joi noapte la Rohia, însoţită de mama sa şi de fostul ministru Traian Igaş.

Încă de la primele ore ale dimineţii, Elena Udrea s-a îmbrăcat în straie populare şi a vizitat Rohia. „Am ales să petrec Sfânta Sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului la Rohia, o localitate minunată din inima Ţării Lăpuşului. Un loc care exprimă atât de bine frumuseţea naturală a României autentice“, a spus pedelista pe pagina sa de socializare. 

Mai mult, Udrea s-a declarat impresionată de gazdele sale, dar şi întreaga zonă. „Ne-am cazat la Pensiunea Maria, unde gazdele au fost foarte primitoare şi mi-au dovedit încă o dată că şi românii pot să facă turism. Dacă ajungeţi prin Rohia, mergeţi aici cu încredere. De altfel, vă recomand tuturor să veniţi în Maramureş. Este o zonă pe care, dacă ai vizitat-o o dată, nu poţi să o mai uiţi şi vei reveni mereu. Starea de bine, dată de frumuseţile locului şi căldura cu care te primesc oamenii, îţi rămâne în suflet pentru totdeauna“, a mai spus Udrea.

Fostul ministru al Turismului a participat deasemenea şi la slujba de Sfânta Maria de la Mănăstirea Rohia, una dintre cele mai importante lăcaşe de cult din Maramureş. La venirea sa aceasta şi-a petrecut câteva momente pentru scurte declaraţii legate de vacanţa sa cât şi despre Maramureş.

Elena Udrea este în  Maramureş. Se simte izolată şi nemulţumită de reţelele de telefonie mobilă

Baia Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite