Oraşul caselor-castel pustii. De ce ridică borşenii miniblocuri de 150.000 de euro în care nu mai locuieşte nimeni
0
Localitatea maramureşeană Borşa este unul dintre oraşele României cu foarte mulţi locuitori plecaţi să muncească în străinătate. Un „cocktail“ de hărnicie, orgoliu nemăsurat şi frustrare istorică a determinat construirea în oraş, în ultimii 25 de ani, a peste 15.000 de case. Majoritatea au rămas nelocuite.
Situat dincolo de Munţii Gutâi, oraşul Borşa are pretenţii de staţiune turistică şi-i oferă vizitatorului mai mult decât un peisaj montan răpitor. Pietrosul Rodnei, înzăpezit până aproape de vară, este vizibil în toată măreţia chiar din centrul localităţii. Face parte din specificul local, completat de contrastul dintre civilizaţie şi sălbăticie, nou şi vechi, clădiri ridicate într-un amestec de stiluri.
Sunt elemente care se combină mai puţin armonios, într-o societate aflată în tranziţie dinspre tradiţional spre modern. Noul a intrat brutal în stilul tradiţional cu care se mândreau borşenii până nu cu mulţi ani în urmă. Schimbarea a fost inerentă după ce jumătate dintre localnici au plecat la muncă în străinătate. Este una dintre localităţile din România cu cel mai mare procentaj de locuitori care au ales să lucreze în afara ţării.
Jumătate dintre borşeni lucrează în Italia
Dintre cei aproximativ 29.000 de locuitori, în jur de 15.000 muncesc în străinătate. Cei mai mulţi au plecat pentru o viaţă mai bună, majoritatea în Italia. Cel mai vizibil efect al exodului este că numărul de locuinţe s-a dublat la Borşa în ultimii 25 de ani.
„Din evidenţa primăriei, sunt peste 15.000 de construcţii noi, făcute după 1990, dar nu toate sunt evidenţiate aici. Înainte erau cam 10-12.000 de case. În spatele casei bătrâneşti au apărut trei case noi, pentru că fiecare copil şi-a construit. Acum sunt în Borşa peste 25.000 de imobile în total“, spune Sorin Timiş, primarul localităţii.
În Borşa sunt eliberate anual 300 de autorizaţii de construire. Comparativ, localităţi învecinate, precum Vişeu de Sus sau Moisei, înregistrează anual doar 17-20 de cereri pentru ridicarea de case noi. „La noi, numărul de autorizaţii de construire este cât în tot Maramureşul istoric“, detaliază primarul Timiş.
Case pentru sărbători şi concedii
Dincolo de faptul că se construieşte mult, cei mai mulţi borşeni şi-au făcut case mari, spaţioase, pe câte două sau trei niveluri. Gheorghe Mihali este unul dintre puţinii borşeni care au terminat definitiv cu Italia. „Am fost plecat, dar m-am întors. Fiul meu e acolo de 18 ani. Copiii lui sunt mari, cel mare e de liceu. Nu ştiu dacă se mai întorc, dar şi-au făcut casă aici. Au investit 150.000 de euro. E casă pe trei niveluri, au terminat-o acum şase ani. Aici la ce să vină, ce să muncescă?“, se întreabă retoric maramureşeanul.
Nu poate şti ce se va întâmpla cu familia lui în viitor. „Fiul meu are doar 36 de ani. La 18 ani s-a căsătorit. Nu ştiu când se vor întoarce. Poate doar la pensie“, spune Gheorghe Mihali (foto jos).
Localnicul Gavrilă Danci dezvăluie un alt aspect important în comunitatea borşenilor. „Am o fată şi un băiat, amândoi sunt plecaţi, lângă Milano. Fata are vreo şase ani de când e acolo, băiatul vreo zece. Amândoi sunt căsătoriţi. Mai am o fată care e în ţară. Eu la 18 ani m-am însurat, la 38 eram bunic. Fiul meu s-a însurat la 20. Aici familia e luată foarte în serios. Avem o căsnicie foarte reuşită şi solidă“, explică Danci. Odată întemeiată familia, pasul obligatoriu pentru integrarea în comunitate este vila făloasă, ridicată cu banii munciţi în Italia.
„Mi-am făcut casă cu trei niveluri, avem 18 încăperi. Nu ştiu cine o să locuiască în ele. Şi copiii au case, toţi trei. Fiecare casa lui. Aşa au fost vremurile, aşa s-au făcut. Cred că este şi un fel de fală să ai casa mare“, mai spune bărbatul. La fel ca şi concetăţeanul Gheorghe Mihali, borşeanul Gavrilă Danci îşi exprimă îndoiala că familia lui se va întoarce, din străinătate, prea curând acasă.
Au făcut case „cum e moda“
Ileana şi Toader Şteţcu sunt doi tineri borşeni căsătoriţi de şase ani. Au împreună doi copii. Şi ei au fost la muncă în Italia, fapt vizibil în curtea lor, unde au răsărit două case mari, impunătoare. Una are trei etaje, cealaltă patru. „Aceea mai mare e a fratelui meu, care e în Italia. Dar nu e gata, el mai are de lucru“, spune Toader Şteţcu (foto jos). Nu ştiu precis cât au cheltuit, doar că au făcut aşa „cum e moda“ la Borşa.
Nu lipsesc spaţiile largi, balustradele de inox şi băile luxoase. „Am avut terenul de la părinţii soţului şi asta ne-a ajutat. Totul a fost cumpărat de aici, din Borşa şi Vişeu“, mai spune Ileana şi adaugă: „Dacă am fi avut bani, am fi făcut şi mai frumos. Camera copiilor e gata, în rest mai avem de lucru“. „Gata“, în viziunea lor, înseamnă încăpere mobilată. Construcţia, deşi pare uriaşă, are doar patru camere. Sunt rezervate spaţii largi livingului şi bucătăriei. „Sus sunt dormitoarele, iar jos e living, bucătărie, baie şi un dormitor“, spune Ileana, făcând un tur al casei.
Cei doi au muncit zece ani în Italia, iar vila lor este amplasată pe suprafaţa de 90 de metri pătraţi. Acum trei ani s-au întors definitiv. „Acum mai mergem doar «stagional» (n.r. - sezonier). Soţul lucrează acolo în timpul iernii. În rest, suntem acasă“, explică Ileana, soţia lui Toader.
Firmele au fost nevoite să aducă muncitori din judeţele vecine
Oficialii firmelor de construcţie din „paradisul imobiliar“ Borşa se plâng de un singur neajuns. Exodul masiv al localnicilor, coroborat cu numărul uriaş de comenzi, determină o criză acută a mâinii de lucru. Constructorii sunt forţaţi să aducă muncitori din localităţi sau judeţe învecinate, fapt care creşte substanţial costul de producţie.
„Preţurile la materiale, dar şi la manoperă, sunt mai mari decât în Baia Mare ori alte localităţi. Am un băiat pe care-l plătesc cu 1.000 de euro pe lună. Păi 1.000 de euro nu ia nici în Baia Mare. Plus carte de muncă, lemne de foc, maşină. Aici se cheltuieşte însă foarte mult pe finisaje de lux: instalaţii, încălzire în pardoseală, pardoseală de lux, inox, gresie cu 100 de lei metrul pătrat. Unii îşi aduc de «dincolo» cărămidă aparentă, foarte scumpă. Mai e şi un fel de grandomanie şi competiţie şi un pic de fală“, spune un tânăr localnic de 38 de ani, proprietar de firmă de construcţii. La fel ca şi ceilalţi, a muncit mulţi ani în Italia. Tânărul mai explică un aspect interesant. La Borşa, o strângere de mână e echivalentă cu un contract semnat, iar cartea de vizită este recomandarea vecinului. „Întreabă cine i-a lucrat în casă şi dacă e mulţumit de lucrare. Dacă e bună, îl recomandă pe constructor. Dacă nu, nu mai prinzi lucrări“, adaugă investitorul.
Obsesia construcţiilor mari, frustrare istorică
Primarul localităţii are o explicaţie privind obsesia localnicilor de a-şi ridica locuinţe-caste. „Până în anii ’47 – ‘48, în oraş putea să construiască doar populaţia evreiască. Ei dominau cam tot ce era limitrof drumului naţional. Băştinaşii se retrăgau sus pe munte şi-şi făceau acolo casă mică. Aşa erau vremurile atunci. Familiile erau foarte numeroase, aveau 5, 6, 10, chiar 14 sau 16 copii. În general, stăteau în camere foarte mici. De aceea, în momentul în care au început să câştige bani, părinţii le-au zis: «Toată viaţa am trăit îngrămădiţi. Prima dată fă-ţi casă, să ştii că ai unde să te întorci»“, spune edilul Timiş.
Primarul se mândreşte cu patriotismul local al borşenilor
„Nimeni dintre cei plecaţi din Borşa nu s-a dus cu gândul de a rămâne acolo. Toţi şi-au părăsit locul de baştină cu gândul de-a câştiga bani şi de-a se întoarce să facă ceva cu ei. S-au dus, au făcut bani, au început să construiască. A văzut vecinul casa, a trebuit să-şi facă şi el, să nu se lase mai prejos. Dacă vecinul şi-a făcut-o cu două etaje, eu o fac cu trei, să arăt că eu am câştigat mai bine în Italia. Aşa s-a ajuns la un fel de concurenţă între ei, din ce în ce mai mare“, adaugă Timiş.
În fundal, pârtia de schi din Borşa FOTO wikipedia.ro
Dorinţa borşenilor de-a locui în case spaţioase a fost amplificată, crede edilul local, şi de condiţiile vitrege în care au muncit în străinătate în primii ani de după Revoluţie. „Foarte mulţi dintre ei au trăit ani buni în corturi, prin diverse parcări sau spaţii mai puţin conforme cu ceea ce ar trebui ca să trăiască un om. După aia, au ajuns în apartamente foarte aglomerate, într-o locuinţă de 50 de metri pătraţi stăteau 12 persoane. De aceea, şi-au dorit să aibă acasă şi camera matrimonială, şi cameră la copii, şi cameră de tăiat porcul şi de stat la televizor şi de ţinut documentele şi aşa mai departe“, îşi dezvoltă teoria Sorin Timiş.
Un alt aspect specific localităţii maramureşene este naveta între Borşa şi Milano. În fiecare zi, spre Italia pleacă cel puţin un microbuz sau un autoturism personal. De altfel, nu există vreun om în Borşa care să nu aibă măcar două-trei rude la muncă în Italia. O statistică neoficială mai arată că aproape 90% dintre borşeni au muncit la un moment dat în Peninsulă.
Se încarcă comentariile...
