Cum ajung medicii Spitalului Judeţean Baia Mare să ia salarii de 20.000 de lei. Managementul spitalului, dat ca exemplu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medici în spital FOTO Adevărul
Medici în spital FOTO Adevărul

Medicii de la Spitalul Judeţean Baia Mare ajung să câştige foarte bine. Multe cadre medicale plecate spre spitalele private s-au întors recent la spitalul de stat, tocmai pe acest considerent.

Managerul Spitalului Judeţean Baia Mare, Sorina Pintea, spune că modelul pe care îl aplică nu este nou, dar că este foarte simplu să facă rost de bani pentru a-i motiva pe medici, dar şi pentru aparatură.

Ea a explicat că, încă din 2013, pe vremea când era manager la Spitalul TBC din Baia Mare, a implementat acest sistem prin care jumătate din banii care se încasează din serviciile medicale prestate la cererea pacienţilor sunt alocaţi echipei medicale care le realizează.

E vorba de serviciile medicale la cerere. De exemplu, te duci la Radiologie, dar programarea la RMN prin Casa de Asigurări se face prin ianuarie, pentru că atât sunt fondurile. Dar, dacă vrei să faci contra cost, legea ne permite să oferim servicii medicale la cerere. E legal, putem face contra cost, la cerere, în Ambulator, în Laborator, se poate oriunde. Şi am luat decizia ca 50 % din banii încasaţi să revină ehipei medicale. Suma revine pe stat de plată, nu facem contract de muncă separat pentru asta”, a explicat Sorina Pintea, managerul unităţii medicale.

Cele mai mari încasări sunt la Radiologie, dar şi la Laborator sau Explorări Funcţionale. „Legea nu-ţi spune expres ce să faci. Trebuie să o interpretezi în favoarea ta. Am luat cinci acte normative, le-am pus cap la cap, le-am analizat şi am discutat cu juriştii şi e legal.  E adevărat, au fost luni în care unii medici au ajuns să ia până la 20.000 de lei”, a mai explicat managerul unităţi.

Spitalele au capacităţi neutilizate

Sorina Pintea a prezentat acest model de management în cadrul Conferinţei Naţionale de Farmacoeconomie şi Management Sanitar, ediţia a IV-a, ce a avut loc la Braşov, recent. În cadrul conferinţei, prezentarea ei a stârnit atât de mult interes, încât s-a prelungit de la câteva minute la aproape o oră. „Au fost foarte curioşi să pună întrebări, să afle detalii, dar eu am spus de mult despre asta, am vorbit chiar şi la Parlament despre această posiblitate, dar nu m-a luat nimeni în seamă. Cred că li s-a părut doar ciudat”, a mai adăugat ea. Potrivit ei, spitalele publice au capacităţi mult mai mari decât cele la care le limitează Casa de Asigurări.

„Spitalele publice în care s-a investit, au capacităţi neutilizate, din cauza contractului cu Casa de Asigurări, care e limitativ. Dar nu spune nimeni că nu poate să ofere servicii în plus, la cerere, pe aceeaşi normă a medicului. Avem o grămadă de aparate, care au costat o grămadă de bani, de ce să nu le utilizăm la maximum”, se întreabă retoric managerul. Soria Pintea a mai arătat că anul acesta, la spitalul judeţean s-au achiziţionat un computer tomograf, ecografe, două aparate de laparoscopie şi multe altele.

sorina pintea

Sorina Pintea, manager Spitalul Judeţean Baia Mare

Lunar, din banii pacienţilor care plătesc pentru serviciile medicale se adună în jur de 450.000 de lei. Managerul a mai arătat că, potrivit unui calcul neoficial, este spitalul cu cele mai mari venituri din ţară, respectiv 4 % din totalul încasărilor.

Sorina Pintea a participat în perioada 12-15 octombrie la ConferinţaNaţională de Farmacoeconomie şi Management Sanitar, ediţia a IV-a, ce a avut loc la Braşov.

Evenimentul, organizat sub egida ISPOR România, Camera Deputaţilor-Comisia pentru Sănătate, Societatea Română de Farmacoeconomie, UMF Tîrgu-Mureş-Centrul de Cercetare pentru Politici de Sănătate şi Management, Universitatea Sapientia, îşi doreşte să aducă în atenţie soluţii pentru rezolvarea problemelor din sistemul de sănătate. 

Mai puteţi citi:

Poluare accidentală cu steril la iazul de decantare Bozânta

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite