Superstiţii şi obiceiuri de Sfântul Andrei, „Cap de Iarnă“. Noaptea în care lupii, moroii şi strigoii umblă printre români

Noaptea de Sfântul Andrei (29 spre 30 noiembrie) este considerată una dintre cele mai importante sărbători ale românilor, cu origini precreştine. Ultimile momente dinaintea iernii sunt încărcate de sacru şi superstiţii, de lupta dintre viaţă şi moarte, când strigoii şi lupii coboară pe pământ şi se amestecă cu cei vii. Pentru tot răul care putea să cadă pe capul omului în această zi era folosit drept remediu usturoiul, aliment magic.

Noaptea strigoilor, a moroilor, a pricolicilor, a descântecelor de dragoste, a vrăjilor, a lupilor, a morţii şi fertilităţii este marcată la români din cele mai vechi timpuri. Ziua de Sântandrei (personificare a lupului), numit şi „Cap de Iarnă“ este puternic marcată de sacru, iar superstiţiile transmise prin viu grai în actualul spaţiu al României au rezistat ultimilor două milenii. Etonologul  Ania Moldoveanu, care a realizat studiul numit „Obiceiuri tradiţionale de iarnă“-Sfântul Andrei, care poate fi consultat pe site-ul Institutului Naţional al Patrimoniului, explică ce se întâmplă în noaptea de Sfântul Andrei.  O parte din sursele de documentare ale etnologului amintit sunt enciclopedii de folclor, datini şi obiceiuri culese de diferiţi autori, în ultimii 150 de ani, cum este şi ampla lucrare a Elenei Niculiţă-Voronca, „Datinele şi credinţele poporului român adunate şi aşezate în ordine mitologică“, apărută prima oară în 1903, republicată  de Polirom în 1998.  „În această noapte spiritele morţilor ies din morminte şi se iau la bătaie la hotare, răspântii de drumuri şi prin alte locuri necurate, folosindu-se de limbile de meliţă şi coasele furate din gospodăriile oamenilor. Duelurile lor durează până la cântatul cocoşilor, când spaţiul se purifică şi strigoii se întorc la locul lor. Unii strigoii pot ataca oamenii, sugând sângele celor care nu au grijă să ungă cu usturoi cercevelele ferestrelor, uşa şi hornul. Pentru a fi protejaţi, oamenii se ungeau cu usturoi şi pe corp sau pe frunte, în piept, pe spate şi pe la încheieturi“, precizeazămîn studiul său Ania Moldoveanu.

Ce fel de spirite şi strigoi coboară printre noi de Sf Andrei

Sufletele morţilor sunt pomenite la românii ortodocşi,  de Sfântul Gheorghe, Sfântul Dumitru şi Sfântul Andrei . Ajunul dinaintea iernii este încărcat în mentalul colectiv de cele mai bogate fantezii, unde strigoii de toate felurile, numiţi şi moroi sau pricolici, pot ataca oamenii, le pot suge sângele şi chiar îi pot omorî pe cei rămaşi, vremelnic, pe această lume.

În lumea satelor strigoii erau întruparea oamenilor răi, a celor morţi în condiţii suspecte, a bolnavilor morţi în preajma animalelor sau a copiilor îngropaţi nebotezaţi. Existenţa strigoilor este explicată şi prin păcat, ei fiind copii născuţi prin incest, viol, născuţi „prin flori şi tufe“ sau din părinţi hoţi şi criminali. Au fost bănuiţi că sunt strigoi vii cei care dormeau sub cerul liber de Sfântul Andrei, aveau nasul roşu şi evitau usturoiul. „În ajunul Sf. Andrei, strigoii îşi părăsesc în somn corpul şi ies din casă pe uşă sau pe horn. Se rostogolesc de trei ori pentru a se întrupa într-un animal (lup, câine, pisică, porc, berbec, găina, broască), apoi încalecă pe meliţe, butoaie, cozi de mătură şi merg la locuri necurate (între hotare, răspântii de drumuri, poieni din păduri) unde se întâlnesc cu strigoii morţi. Acolo redevin oameni şi se bat cu limbile de meliţă până când iese învingător unul din ei, care le va fi conducător un an de zile“, se arată în studiul Aniei Moldoveanu. Pricolicii sunt asemănători strigoilor. Provin din copii energici, vânduţi necuratului, care se încarnează uneori în lupi sau câini.

Etnologul băcăuan Dorinel Ichim crede că o bună parte a tradiţiilor, obiceiurilor şi superstiţiilor de Sfântul Andrei nu mai sunt active în rândul populaţiei. Anii de comunism, urmaţi de anii tranziţiei, care nu s-au terminat,  în care „s-au importat“ nepermis de multe „sărbători“ precum Haloween sau Valentin Day, au şters şi mai mult obiceiurile şi tradiţiile poporului român, zestre de peste două mii de ani.  „Superstiţiile s-au transmis mai ales în mediul oamenilor necultivaţi, dar treptat s-au pierdut. Nu prea mai întâlnim nici obiceiurile de Sfântul Andrei. Când am studiat obiceiurile şi tradiţiile populare de Sfântul Andrei, am întâlnit pe Valea Tutovei „paza usturoiului“, un obicei al tinerilor caare petreceau în această noapte, cu usturoiul pe masă“, afirmă Dorinel Ichim. „Păzitul usturoiului“ se termina dimineaţă, era împărţit între petrecăreţi, dus la biserică, sfinţit şi folosit pentru vindecarea oricărei neputinţe. Printre obiceiurile întâlnite în Moldova, de Sfântul Andrei, era şi băutul „covaşei“, o băutură din porumb, care-i ferea pe oameni de strigoi. Fetele care vroiau să-şi vadă ursitul aveau la îndemână mai multe variante. Puteau coborî o lumânare în fântână, îşi puneau 41 de boabe de grâu sub pernă, făceau un colac cu usturoiu sau o plăcintă foarte sărată, de „Indrei“.

În ziua de Sfântul Andrei nu se lucrează la români

În mod tradiţional, în ultima zi a lui noiembrie, (popular-brumar) la români nu se lucrează. Superstiţiile şi credinţele au fost respectate deoarece încălcarea acestei reguli, a repausului total, însemna boală şi chiar moarte. De „ziua lupului“ nu aveau voie să facă deplasări, să ţese, să dea cu împrumut şi nici să pomenească numele lupului. Cei care doreau să se însănătoşească sau să-şi găsească alesul inimii erau îndemnaţi la post negru.