PORTRET/ Ioan Ursu - Şi-a mutat catedra la stupină

Dascălul recunoaşte că e mai greu să stăpânească albinele decât elevii, dar insectele sunt mai harnice. Vrea să devină profesor online pentru apicultorii aflaţi la început de drum.   

Ştiri pe aceeaşi temă

Poate să-ţi ajute pragmatismul matematic în viaţa de zi cu zi? Dacă e să ne ghidăm după modelul profesorului Ioan Ursu, putem spune că răspunsul este afirmativ. Pe lângă şcolarii model, ascultători şi care nu mişcă în bănci, dascălul mai are de-a face şi cu altfel de „elevi“: mici, nervoşi, înaripaţi, foarte harnici, lipsiţi de respect şi toţi dotaţi cu nişte arme formidabile.

A început cu două familii de albine
„Eu am fost crescut la ţară, iar părinţii mei au avut albine. De atunci am prins dragoste pentru ele. Visul de a avea stupii mei s-a îndeplinit ceva mai târziu, prin 1980. Atunci am cumpărat două familii, care între timp au ajuns la 300“, mărturiseşte Ursu.


Profesorul recunoaşte că i-a fost destul de greu să pună pe picioare stupina, mai ales că munca de apicultor nu este deloc simplă şi uşoară. Albinele necesită foarte multă atenţie, iar dacă n-ai timp de ele, există riscul să le pierzi.

„Când mi-am cumpărat vagon, a fost o adevărată poveste să transfer familiile acolo. La un stup uitasem să astup urdinişul. În timpul transportului, am strivit o albină. Imediat s-a dat semnalul de alarmă. În câteva secunde aveam tot roiul pe mine. M-am ţinut tare şi am reuşit să pun şi acel stup în vagon. Apoi m-am dus la nişte vecini şi le-am spus să aibă grijă de mine, după care am leşinat“, îşi aminteşte dascălul. Ursu spune că atunci când umblă la stupi nu foloseşte mănuşi sau alt echipament de protecţie, pentru că nu poate lucra. În felul acesta se alege zilnic cu înţepături, care însă nu-i fac rău. „Ca şi cu elevii, cu albinele trebuie să ştii să te porţi. Te simt imediat dacă eşti agitat sau dacă ţi-e frică. Ori de câte ori umbli la stup trebuie să fii calm, stăpân pe tine şi să ai mişcări line, ca şi cum ai dansa“, explică matematicianul.

A inventat stupul minune
În această perioadă, profesorul Ioan Ursu se pregăteşte să plece în pastorală. Deja şi-a făcut un traseu, pe care-l va urma cu sfinţenie, dacă vrea să aibă miere bună. „Mai întâi plec la salcâm, în trei zone din judeţ. Apoi mă pregătesc pentru tei şi floarea-soarelui. Toată vara este de alergat. Nici iarna nu poţi să spui că nu ai treabă cu stupina. Atunci se fac reparaţiile“, spune apicultorul.

Ioan Ursu a iniţiat mai multe cursuri pentru apicultorii aflaţi la început de drum. Chiar a inventat un stup minune, care protejează albinele de duşmanul lor de moarte, păduchele. În modul acesta nu mai este nevoie de tratament medicamentos pentru harnicele insecte, iar mierea rezultată va fi ecologică sută la sută.

„Stupul l-am omologat deja la OSIM şi va fi de mare ajutor apicultorilor care vor să nu aibă bătaie de cap cu viroza“, susţine profesorul. Ioan Ursu vrea să revoluţioneze şi orele de matematică, cu intenţia de a-i sprijini pe copiii sărmani care nu-şi permit să plătească ore de pregătire. În acest sens, Ursu vrea să facă matematică online cu elevii de clasele de liceu.
„Este un vis al meu mai vechi, la care nu renunţ  uşor. L-am prezentat la mai mulţi miniştri. Toţi au apreciat ideea, dar niciunul n-a vrut să-l pună în practică. Poate că până la urmă se va găsi cineva cu vederi liberale, care să mă sprijine“, îşi exprimă speranţa matematicianul apicultor. 

Profil
Născut. 22 octombrie 1952, Glăvăneşti, judeţul Bacău.
Studii. Facultatea de Matematică, Universitatea
„Al. I. Cuza“ Iaşi,
promoţia 1975.
Familie. Are doi copii
şi un nepot.

Întrebări şi răspunsuri
Întotdeauna aţi făcut pregătire cu elevii sărmani?
Eu ştiu ce înseamnă să fii de la ţară şi să nu ai posibilităţi ca alţi copii. De altfel, rezultatele cele mai bune le-am avut din partea elevilor din familii modeste. 17 liceeni ai mei de la Moineşti au mers la faza naţională a olimpiadei de matematică şi toţi au avut rezultate.
 Îşi linge „Ursu“ degetele de miere?
Toată lumea ştie că ursului îi place mierea. Numai că acum mănânc cumpătat pentru că, din păcate, am un început de diabet.

Ce-i place
Chiar dacă Ioan Ursu este matematician, acest lucru nu-l împiedică să fie distractiv. Chiar şi matematica poate fi amuzantă. „Îmi place mult să dansez, să fiu sufletul petrecerilor. Îmi mai place să găsesc drumul spre cei cu care dialoghez ş îmi plac copiii“, spune profesorul.

Ce nu-i place
Dascălul spune deschis că urăşte minciuna. Mai mult, detestă oamenii care dau dovadă de prostie şi mai sunt şi mândri. „Nu-mi place nici mândria sau prostia. Atunci când întâlnesc oameni incompatibili cu mine, îi ocolesc imediat“, susţine profesorul Ursu.                                         

citeste totul despre: