Mai multe cărți pentru persoanele cu deficiențe de vedere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De astăzi, Biblioteca Județeană şi-a îmbunătăţit colecţia de carte cu încă 31 de titluri şi cu un cititor de carte Daisy, pentru persoanele cu deficiențe de vedere.

Începând cu 1 octombrie 2009, în cadrul Secţiei de Artă a  Bibliotecii Judeţene „C. Sturdza" Bacău, s-a deschis un stand de carte  din donaţia făcută de Fundaţia „Cartea Călătoare" din  Focşani, în cadrul proiectului naţional „Acces nediscriminativ la educaţie şi cultură pentru persoanele cu deficienţe de vedere", finanţat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein şi Norvegiei, prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European. Conform acordului  încheiat între cele două instituţii, Fundaţia „Cartea Călătoare" din  Focşani şi-a onorat a doua tranşă de carte Daisy.  

 "O carte în format audio Daisy se poate citi selectiv exact ca şi o carte tipărită. Folosind un player Daisy cititorul nevăzător poate naviga foarte uşor prin structura cărţii: poate sări la o anumită pagină, poate sări la un anumit capitol, dintr-un paragraf în altul, poate să reia o frază anterioară, sau să citească cu viteză variabilă", a precizat Iulia Leteanu, șeful Biroului Copii şi Artă al Bibliotecii.  La ora actuală, Biblioteca Judeţeană „C. Sturdza"  dispune de trei cititoare de cărţi Daisy şi de un stand de 61 de cărţi, care pot fi împrumutate de către utilizatorii cu deficienţe de vedere.

Printre titluri se numără Adio Africa, Revedere în Barsaloi, Vrăjitorul din Oz, Aventurile baronului von Munchausen, Forrest Gamp,  Eseu despre orbire, Crăciunul lui Poirot, Aventurile lui Tom Sawer şi altele. Scopul proiectului este implementarea standardului Daisy - standard internaţional de accesibilizare a informaţiei pentru persoanele cu deficienţe de vedere sau cu dificultăţi de citire, în bibliotecile publice.

Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite