Are doar zece ani, dar de aproape patru ani s-a dedicat pianului. A început să cânte la acest instrument încă de la grădiniţă şi visează la o carieră în muzică.

„Aveam o orgă la care cântam mai tot timpul. Mi-am dat seama că-mi place şi le-am spus părinţilor că vreau să merg să studiez pianul“, spune Miruna.

În grupa pregătitoare se afla deja în faţa profesoarei Iuliana Iordăchiţă, care a făcut mai întâi câteva lecţii de testare. Şi-a dat seama că micuţa are potenţial şi le-a recomandat părinţilor să o înscrie la cursuri şi chiar să-i cumpere o pianină.

Răsplătită cu diplome de excelenţă

După câteva luni, Miruna a dat examen de admitere în clasa I, iar rezultatul a uimit pe toată lumea.

„Am intrat la clasa de pian prima pe listă cu 99 de puncte. Primul recital l-am avut în toamna lui 2008, în sala de audiţii «Petre Bărbuţ㻓, mai spune eleva. Au urmat apoi multe spectacole organizate de liceu, dar şi concursuri naţionale.

„În clasa I am obţinut primul loc la concursul de interpretare organizat de liceul nostru, iar când am terminat anul şcolar am primit diplomă de excelenţă pentru rezultatele deosebite obţinute în activitatea de specialitate“, mai spune Miruna. În clasa a II-a, micuţa participă la noi concursuri şi de fiecare dată se întoarce acasă cu premii.

A urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului şi la Concursul Naţional de Interpretare „Miniatura Românească“, organizat de Liceul de Artă din Galaţi.

„Anul trecut am obţinut din nou premiul I la concursul de interpretare organizat de şcoală, iar la finele anului am plecat acasă cu încă o diplomă de excelenţă“, mai spune artista. Acum se pregăteşte să meargă la faza zonală a Olimpiadei de Muzică de la Iaşi. A trecut de preselecţie cu 99 de puncte, iar vestea că va merge mai departe a încântat-o foarte tare.

Face pregătire câte două ore zilnic

„Nu mă aşteptam să trec de preselecţie. Este prima dată când particip pentru că la olimpiadă te poţi înscrie abia din clasa a III-a şi au fost 32 de copii din clasele III-VIII pe 15 locuri şi n-am crezut că o să fiu selectată“, mărturiseşte fetiţa. Prestaţia ei a cucerit juriul, care îi dă şansa să mearg mai departe şi să capete noi experienţe.

Copila se pregăteşte în fiecare zi cam două ore, iar înainte de un concurs sau spectacol chiar şi patru ore. Exemplul ei a fost un alt elev al liceului, Abel Edison Corban, acum student la Conservator în Bucureşti.

„L-am văzut la o audiţie, mi-a plăcut tare mult cum a cântat şi atunci m-am convins că acesta este instrumentul pe care eu vreau să-l studiez“, a mai spus Miruna.

Profil
Născută:
3 martie 2001, Bacău.
Studii: Elevă în clasa a III-a Liceul de Artă.
Familie: Locuieşte cu părinţii, mai are o soră.

Întrebări şi răspunsuri
Ce pasiuni mai ai?
La grădiniţă am făcut folclor. Am făcut patru ani de folclor cu doamna Şalaru şi practic acolo am descoperit că am talent la pian. Dânsa le-a recomandat părinţilor să mă ducă la un profesor de la Liceul de Artă pentru a mă testa. Am mai făcut şi fac în continuare balet, de două ori pe săptămână. 

Ce îţi place să cânţi?
Cel mai mult îmi place valsul, dar şi să improvizez. De multe ori încep să repet o partitură şi termin cu altceva. Mama este cea care mă urmăreşte şi mă corectează. Dar am şi o melodie preferată, pe care i-am compus-o tatălui meu de ziua lui şi pe care o îmbunătăţesc pe parcurs.

Ce-i place
Îmi place să cânt, să merg la balet, să dansez şi să mănânc pizza.

Ce nu-i place
Nu-mi plac legumele şi nu-mi place să dorm. În casă eu sunt cea mai matinală. Chiar şi în week-end mă trezesc dimineaţa devreme.