Bacău: Băcăuanii câştigă mai bine, dar o duc mai rău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii pun creşterea salarială pe seama primelor de vacanţă şi nu pe o revenire a economiei judeţului.

Câştigurile salariale medii înregistrate în prima jumătate a acestui an au reuşit să depăşească prognozele pesimiste ale analiştilor economici. Cea mai prolifică lună din 2009, din punct de vedere al câştigurilor salariale, a fost aprilie. Astfel, venitul mediu net în judeţul Bacău a fost mai mare cu aproape 11% faţă de aprilie anul trecut, ajungând la 1.335 de lei de persoană.

Cu toate că salariile medii sunt în creştere, specialiştii rămân în continuare rezervaţi şi cred că acest trend ascendent se datorează mai degrabă unor artificii economice şi nu unei creşteri economice sănătoase. „În aprilie s-au dat premii cu ocazia Sărbătorilor Pascale. În lunile februarie şi martie au fost sectoare în care s-au acordat cel de-al 13-lea salariu. În lunile iulie şi august vin perioadele de concedii şi angajaţii primesc prime de vacanţă. Aşa se explică aceste creşteri salariale”, ne-a declarat Eugenia Harja, directorul DJS Bacău. Cei mai norocoşi băcăuani sunt cei care activează în agricultură, în industrie şi în construcţii. În aceste sectoare s-au raportat creşteri ale nivelului salarial mediu net, în primele şase luni ale acestui an, cuprinse între 9 % şi 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cu toate acestea, băcăuanii nu cred că aceste creşteri le-au influenţat în sens pozitiv traiul de zi cu zi. „Statisticile ne pot arăta foarte multe cifre. Ceea ce contează însă pentru noi este ce putem cumpăra cu aceşti bani. Eu câştig 1.400 de lei şi tot atât câştigam şi acum un an de zile. Totuşi, anul trecut, cu aceşti bani, reuşeam să mă descurc mai bine decât acum”, ne-a spus Ioan Stamatian, un băcăuan care activează în domeniul construcţiilor.

Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite