„Autonomie“ dusă la extrem la Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău. Ce răspunsuri contradictorii transmite oficial instituţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău a comunicat situaţii diferite, contradictorii, Ministerului Educaţiei Naţonale şi ziarului Adevărul în privinţa cheltuielilor judiciare. Mai mult, instituţia a trasmis un răspuns, în privinţa conferenţiarului universitar Costică Lupu, recent arestat pentru luare de mită, care încalcă prevederile Regulamentului de funcţionare al DPPD.

Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău a transmis situaţii diferite în comunicările instituţionale cu Ministerul Educaţiei Naţionale, faţă de cele transmise oficial ziarului Adevărul, în baza legii 544/2001, a liberului acces la informaţiile publice. Într-o adresă din 5 mai 2016, în care Universitatea din Bacău anunţa Ministerul că doreşte să achiziţioneze servicii juridice, sunt precizate anumite sume cheltuite de instituţia de învăţământ superior din Bacău în anii 2013, 2014 şi 2015. Potrivit unui răspuns către ziarul Adevărul, aceeaşi instituţie anunţă cheltuirea altor sume (FOTO).


În adresa transmisă secretarului de stat Gigel Paraschiv, de la Ministerul Educaţiei, actualul rector semnează următoarele afirmaţii: „Serviciile de aistenţă şi reprezentare se achită în baza unui raport de activitate trimestrial, cu aprobarea Consiliului de Administraţie. Universitatea apelează la aceastea în măsura în care este cazul, pentru că expertizaa unui cabinet de avocatură este cu mult mai largă decât a serviciului juridic al Universităţii, care este axat pe domeniul învăţământului superior. Universitatea îşi asumă responsabilitatea de încadrare în limita bugetului, cu toate categoriile de cheltuieli. Cheltuielile cu serviciile juridice au fost în anul 2013 în valoare de 11526 de lei, în 2014, de 32425 de lei şi în anul 2015, în sumă de 40.844 de lei“, se arată în adresa semnată de rectorul Carol Schnakovszky adresată secretarului de stat pentru Învăţământ Superior din MEN, profesorul universitar Gigel Paraschiv.

Cheltuieli judiciare Universitatea din Bacău. Situaţie la MEN by Mircea Merticariu on Scribd


Într-un răspuns transmis recent ziarului Adevărul, Universitatea „Vasile Alecsandri“ declară cheltuirea următoarelor sume, pentru taxe de timbru, onorarii executori judecătoreşti şi onorarii de avocaţi: în 2013 şi 2014, la un loc, 24200 iar în 2015, 18.400 de lei, faţă de 40.844 de lei, cât este valoarea comunicată Ministerului.

Cheltuieli judiciare Universitatea Bacău. Situaţie transmisă către Adevărul by Mircea Merticariu on Scribd

Numirea lectorului Costică Lupu în fruntea DPPD a fost corectă, afirmă Universitatea, deşi încalcă articolul 8 al Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al DPPD


Potrivit Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Departamentului de Pregătire al Personalului Didactic, avizat de Senatul Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău, a articolului 8, directorul DPPD trebuie să aibă funcţia de conferenţiar sau profesor universitar. În 2014, când Costică Lupu a fost numit în funcţia de director DPPD, acesta avea doar gradul universitar de lector. „Art. 8. (1) Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău este condus de directorul de departament, un cadru didactic titular, cu norma de bază în Universitatea ,,Vasile Alecsandri” din Bacău, având funcţia didactică de conferenţiar universitar/profesor universitar cu titlul ştiinţific de doctor“, se arată în regulament.

Regulament DPPD Bacău by Mircea Merticariu on Scribd


Ministerul Educaţiei Naţionale a solicitat un punct de vedere universităţii, iar răspunsul acesteia încalcă, din nou, propriile regulamente.  „Numirea ca director interimar al DPPD a domnului Lupu Costică a fost corectă, conform prevederilor Legii educaţiei naţionale, cu moddificările şi completările ulterioare, Cartei şi Regulamentului de organizare şi funcţionare ale Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău. Doamna Cojocaru Venera Mihaela (conferenţiar universitar în anul 2014) ocupa şi ocupă în continuare funcţia de director al Departamentului de Consiliere Profesională (nu putea ocupa două funcţii în acelaşi timp“, afirmă rectorul Carol Schnakovszky, acoperind verbal decizia luată de fostul rector Valentin Nedeff. 

 În aceeaşi perioadă (2014-2015), când lectorul Costică Lupu a fost numit şef al DPPD, departamentul avea însă încă un profesor universitar, Gloria Raţă, care ar fi putut ocupa funcţia în acord cu legislaţia şi Regulamentul DPPD.

Răspuns contradictoriu al UVA referitor la numirea lui Costică Lupu by Mircea Merticariu on Scribd

Concluziile Corpului de Control al Ministerului Educaţiei din 2016. Dosar penal pentru fapte de fals, uz de fals şi infracţiuni asimilate corupţiei


La începutul lunii martie 2016, urmare a mai multor sesizări dar şi scandaluri publice, Ministerul Educaţiei a trimis doi inspectori ai Corpului de Control. În câteva zile, aceştia au trebuit să verifice un volum imens din activitatea academică şi mai puţin academică a colegilor din Bacău. Raportul iniţial, după cum ne-a transmis Ministerul, din motive necunoscute a fost redactat fără concluzii şi recomandări, iar ministrul de la acea vreme, Adrian Curaj, a refuzat să-l semneze. Ulterior au apărut şi concluzii. Dacă inspectorii Corpului de Control s-au mulţumit să le recomande, după desfăşurarea concursurilor, refacerea fiselor de evaluare şi a dosarelor pentru abilitare sau obţinerea unui grad didactic, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, după efectuarea unor percheziţii, au deschis un dosar penal, pentru fals, uz de fals şi fapte asimilate corupţiei. După mai bine de un an, dosarul a rămas încă fără niciun efect.

Concluziile Corpului de Control în cazul decanului Valentin Zichil


Actualul decan al Facultăţii de Inginerie a Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău, Valentin Zichil, a devenit abilitat pentru Şcoala Doctorală din 2015, pe baza unui dosar care trezeşte anumite suspiciuni. Corpul de Control al MEN s-a mulţumit cu o analiză superficială şi în cazul a două lucrări, care nu se regăsesc nicăieri, dar sunt trecute în fişa de autoevaluare şi îndeplinire a standardelor minimale. „Editura TEHNICA - INFO din Chişinău confirmă editatea celor două cărţi incriminate, fară a preciza motivele pentru care aceste două cărţi nu apar pe site-ul editurii“, se arată în concluziile Ministerului. De fapt, Corpul de Control nu a făcut nici măcar o minimă verificare asupra celor două lucrări, la care se face referire. E vorba de „Vibraţii Mecanice“,  lucrare declarată ca fiind apărută în 2003, la Editura „Tehnica-Info”, Chişinau, Republica Moldova, ISBN 9975-63-159-1 şi de Elemente de Inginerie Mecanică, apărută în 2002, ISBN 9975-63-156-5. 

Din motive necunoscute, cărţile nu se găsesc nici în Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, nici la Bilblioteca Naţională a României, potrivit unor răspunsuri transmise ziarului Adevărul iar Universitatea din Bacău nu a putut trimite nici măcar copertele celor două cărţi.


„Încadrarea Grantului GAR 97/2005 la criteriul criteriul A 2.5.1 Director/responsabil este eronată, iar punctajul acordat criteriului trebuie micşorat corespunzător cu 1,25 puncte. Nu putem aprecia dacă pentru proiectul PN II ECOBLIND este corectă încadrarea la subcriteriul A2.5.1 Director/responsabil şi acordarea celor 41 de puncte aferente. Fără cele două contracte în discuţie, condiţia minim 2D sau 4R impusă la criteriul  A 2.5.1 Director/ responsabil este îndeplinită. De asemenea, punctajul general pentru criteriul A 2 - Activitatea de cercetare, diminuat cu punctajul acordat celor două contracte ar ajunge la 642,39 de puncte faţă de minimul impus de 230 de puncte“, se arată în concluziile MEN.


Concluzii în cazul profesorului Carol Schnakovszky, actualul rector al Universităţii „Vasile Alecsandri“


„Se confirmă sesizarea referitoare la îndrumarul de laborator „Proiectarea tehnologică asistată de calculator”, unde ca prim autor apare Ganea Bogdan şi nu Schnakovszky.  Prin urmare, potrivit celor menţionate în Fişa de autoevaluare, Criteriul  A1.2.2 nu este îndeplinit.
În declaraţia dată pe acest subiect, profesorul Carol Schnakovszky susţine că la criteriul A1.2.2 pot fi încadrate alte două manuale didactice, care sunt de fapt aplicaţii la discilinele respective. De asemenea, au fost omise din Fişa de îndeplinire a standardelor minimale îndrumarele de laborator sub formă de fascicole tipărite sau în format electronic. Se confirmă sesizarea referitoare la criteriile A 2.1 şi Art. A 2.2,  articole în Reviste ISI şi BDI, unde sunt introduse eronat articole publicate înainte de ultima promovare.
Cele două criterii sunt îndeplinite, autorul având 11, respectiv 15 articole faţă de cele min. 8 impuse la criteriile respective.
Se confirmă sesizarea privind introducerea la criteriul A 2.3 de lucrări în plus:
- articole în plus la aceeaşi conferintă;
- articole trecute de două ori;
- referatul 1 şi 2 şi teza de doctorat.
Criteriul este îndeplinit. Prin eliminarea celor 54,5 de puncte declarate în plus, candidatul totalizează 834 de puncte faţă de minimul de 230 de puncte impuse de Standardele minimale pentru abilitare.
Referitor la îndeplinirea standardelor minimale de abilitare s-au pronunţat două comisii de specialişi în Domeniul Inginerie industrială şi management,  Comisia de abilitare şi Comisia de specialitate a CNATDCU, care au şi propus acordarea Atestatului de abilitare“, precizează inspectorii de la MEN.


Corpul de Control al MEN recomandă refacerea fişelor de îndeplinire a standardelor minimale pentru abilitare, după desfăşurarea concursurilor


„Pentru atestatele de abilitare acordate profesorilor Carol Schnakovszky şi Valentin Zichil, membrii comisiei de control recomandă ca Fişele de îndeplinire a standardelor minimale pentru abilitare să fie refăcute şi completate, având în vedere aspectele reclamate în sesizări şi cele constatate în urma controlului. Fişele respective vor fi postate pe site-ul UAV, secţiunea Cercetare ştiinţifică, şi transmise la MENCŞ până cel mai târziu la 15 iunie 2016. Fişele de autoevaluare şi verificare a îndeplinirii standardelor, întocmite de candidaţi, vor fi verificate la data înscrierii în cadrul compartimentului de resort al universităţii atât din punct de vedere al întocmirii lor în conformitate cu uzanţele academice, cât şi din punct de vedere al concordanţei între cele declarate de candidat şi documentele doveditoare prezentate. În cadrul organizării concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice şi de dobândire a atestatului de abilitare, conducerea universităţii va avea în vedere ca persoanele împlicate în concursuri care ulterior au fost contestate şi în legătură cu care s-a dovedit că au avut deficienţe în evaluare să nu mai fie numite ca membri specialişti în alte comisii“, au concluzionat inspectorii Corpului de Control al Ministerului Educaţiei Naţionale.


Parchetul Judecătoriei Bacău a deschis dosar penal pentru infracţiuni de fals şi instigare la fals, abuz în serviciu dar şi pentru fapte asimilate corupţiei


În răspunsul transmis ziarului Adevărul, pe 18 mai 2016, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău confirmă începerea urmăririi penale pentru persoane din conducerea Universităţii, care au obţinut ilegal titluri universitare, sponsorizări şi contracte de cercetare.

„În evidenţele unităţii noastre, în urma unei sesizări din oficiu a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, a fost înregistrat dosarul penal cu nr. 9665/P/2015 în care se efectuează cercetări printre altele sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu prev. şi ped  de art. 47 din C.p. rap. la art. 132 din Legea 78/2000 cu ref. la art. 297 din C.p. cu aplic. art. 5 din C.p., abuz în serviciu prev. şi ped  de art. 132 din Legea 78/2000 cu ref. la art. 297 din C.p. cu aplic. art. 5 din C.p., instigare la fals intelectual prev. şi ped  de art. 47 din C.p. rap. la art. 321 alin. 1 din C.p. cu aplic. art. 5 din C.p. şi  fals intelectual prev. şi ped  de art. 321 alin. 1 din C.p. cu aplic. art. 5 din C.p., începându-se urmărirea penală in rem.

În cauză există indicii rezonabile cu privire la săvârşirea de către funcţionari din cadrul conducerii Universităţii de stat ,,Vasile Alecsandri” a mai multor infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie în desfăşurarea procedurilor de achiziţii publice în care a fost implicată această instituţie de învăţământ precum şi în desfăşurarea procedurilor de acordare în favoarea mai multor persoane, printre care şi angajaţi ai unităţii menţionate, a unor titluri, funcţii şi grade universitare.

Pentru lămurirea aspectelor de fapt indicate mai sus, în baza Ordonanţei de delegare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, organele de cercetare penală din cadrul D.G.A. – S.J.A. Bacău au procedat la ridicarea de la sediul Universităţii de stat ,,Vasile Alecsandri” a documentelor ce au legătură cu faptele ce formează obiectul cercetărilor“, se arată în răspunsul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, semnat de prim-procurorul Andreea Cătălina Lupeş.

EXCLUSIV Percheziţii la Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău pentru tilturile academice acordate ilegal şi contractele de sponsorizare

Cum a ajuns şef în Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău fostul profesor de liceu Costică Lupu, prins de procurori cu nouă şpăgi

Universitatea „Vasile Alecsandri“, refuzată de ARACIS pentru calificativul de „încredere ridicată“. Ce nereguli au constatat specialiştii din Educaţie

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite