“Alege şcoala”, proiect bisericesc împotriva abandonului şcolar

“Alege şcoala”, proiect bisericesc împotriva abandonului şcolar

Ioachim Băcăuanul

Computere, laptopuri, aparate foto şi alte premii au fost împărţite de PS Episcop Ioachim Băcăuanul, copiilor participanţi la proiectul “Alege Şcoala”.

Proiectul derulat la nivel naţional are drept scop prevenirea şi combaterea fenomenului de abandon şcolar.

 În Teiuş nu se poate intra când plouă. Uliţele se înfundă, căile de acces se blochează, iar oamenii trebuie să rămână în sat până când natura se îmbunează. O viaţă grea cu care însă sutele de suflete care trăiesc aici s-au obişnuit. La fel şi zecile de copii, care puţin rupţi de modernism încă mai păstrează, pentru momente deosebite portul tradiţional.

Cu toate că locuiesc departe de şcolile urbane, dotate cu internet şi aparatură moderă, îşi doresc să depăşească situaţiile grele în care trăiesc. Şi astăzi, ca şi în anii de dinaintea comunismului, sprijinul celor talentaţi dar neputincioşi se regăseşte în biserică. Acolo, unde, alături de preot şi învăţător, copii încearcă să participe la felurite activităţi definite mai nou “Şcoală după şcoală”.

Un astfel de elev este Diana Georgiana, care la cei 11 ani ai ei, îşi găseşte răgaz şi pentru studiu şi pentru a-şi ajuta părinţii în gospodărie. Tatăl ei are semipareză şi nu se mai poate da jos din pat, iar mama încearcă să facă tot ce poate pentru ea şi sora ei, elevă la Colegiul Pedagogic din Bacău. Agricultura şi creşterea animalelor îi ajută să străbată mai uşor greutăţile vieţii. În schimb, dacă sora locuieşte la cămin, fiind ajută şi de părintele paroh din sat, Diana învaţă la şcoala din Teiuş, într-un program alternativ, acolo unde, după cum mărturisea preotul Constantin Abageru, învăţătoarea este şi dascăl şi mamă pentru copii.

Îi iubeşte şi îi ajută pe toţi să desluşească buchiile cărţii pentru a parcurge cu fruntea sus paşii prin viaţă. Inteligentă şi talentată, Diana a fost implicată de preotul satului într-un proiect al Patriarhiei Române, intitulat “Alege Şcoala”. A reuşit să câştige prin intermediul acestui concurs un calculator dotat cu toate cele necesare. Când au aflat de premiul câştigat de fată, părinţii au plâns de bucurie. Mai mult, Diana a revenit acasă de la premiere, chiar în ziua când tatăl ei s-a întors din spital, după trei săptămâni de tratament. “A fost ceva deosebit”, a spus preotul Abageru. Chiar dacă nu au internet în zonă, Diana va învaţa să utilizeze acest accesoriu astăzi indispensabil oricărui copil. Iar duminica şi în zilele de sărbătoarea va găsi timpul necesar şi pentru rugăciunea la biserică.

Poveşti de viaţă la fel de impresionante au toţi cei 45 de copii din Bacău, Târgu Ocna, Oneşti, Moineşti, Buhuşi sau Roman,care au fost premiaţi marţi, 15 mai, în Centrul de Zi din incinta Parcului Melchisedec Ştefănescu, situat lângă Catedrala Arhiepiscopală din Roman. Din mâna Preasfinţitului Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, copiii au primit premii consistente în valoare de câteva mii de euro, constând în computere, laptopuri, tablete electronice, aparate foto, toate menite să-i încurajeze pe cei mici, nu doar să iubească Biserica, ci să meargă la şcoală, să înveţe şi să fie buni.

Mă bucur că vă văd, pe voi, copii bucuroşi să să sorbiţi din izvorul nesecat de binecuvântare al învăţăturii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, alături de preoţii noştri cateheţi, cu care aţi participat la acest proiect, al Patriarhiei Române, derulat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Am plantat în inimele voastre o sământă, şi sperăm ca aceasta să roadească roadele Duhului Sfânt”, le-a spus PS Episcop Ioachim Băcăuanul, la sfîrşitul premierii.

citeste totul despre: