Un TIR încărcat cu alimente a luat foc pe Autostrada A 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Întreaga cabină a ars FOTO ISUJ Arad
Întreaga cabină a ars FOTO ISUJ Arad

Pompierii arădeni au fost solicitaţi să intervină, marţi dimineaţa, în jurul orei 05.20, într-o parcare de pe Autostrada A 1 la KM 529, pentru stingerea unui incandiu care a cuprins un autotren.

Interventia s-a executat cu două autospeciale de stingere şi nouă subofiteri.

„În momentul sosiri echipajelor de interventie, incendiul se manifesta la capul tractor generalizat, violent şi propagat la o parte a remorci. După aproximativ 30 de minute s-a reuşit limitarea incendiului fără ca acesta să se propage la intreaga încărcătură. Autocamionul era încărcat cu produse alimentare. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului şi a declaratiilor soferului, incendiul a pornit din cabină cauza probabilă fiind o defecţiune a instalaţiei de încălzire a cabinei”, a declarat Gheoge Pleşca, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentur Situaţii de Urgenţă Arad. 

tir ars
tir ars

Mai puteţi citi: UPDATE Incendiu puternic la o fabrică franceză din Timiş. Peste 60 de pompieri s-au luptat cu flăcările FOTO VIDEO

Incendiu violent la un magazin dintr-un sat din Vaslui, după ce 15 butelii au explodat: o casă, un magazin şi o anexă au fost distruse

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite