Poliția comunitară arădeană și-a ales ziua în care se sărbătorește și patronul spiritual

Începând din acest an, ziua de 23 iulie a fost aleasă să fie Ziua Poliției Comunitare Arad. Reprezentanții instituției și-au ales și patronul spiritual: Sfântul Mare Mucenic Mina.

”În acest an, Ziua Poliției Comunitare Arad ne oferă ocazia să rememorăm primii pași făcuți în 2008 pentru înființarea instituției, dar si următorii pași care, în mai puțin de trei ani ne-au dus pe drumul ce ne-a impus în conștiința arădenilor ca unul dintre pilonii importanți în lupta pentru menținerea legalității în municipiul nostru”, a declarat directorul instituției, Viorica Graur.

Aceasta a mai explicat că sărbătoarea este  un bun prilej de bilanț și de analiză a  activității desfășurate de angajații instituției.

De asemenea a mai fost stabilit și motto-ul  după care polițiștii comunitari arădeni se vor ghida de acum înainte: “Nu mă tem nici de chinuri şi nici de moarte”,  Sfântul Mare Mucenic Mina.


citeste totul despre: