Lucrările la renovarea unui etaj al secţiei infecţioase au ajuns la jumătate. Arhiepiscopia Aradului printre donatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anamaria Nyeki alături de cei prezenţi la conferinţă FOTO Claudia Untaru
Anamaria Nyeki alături de cei prezenţi la conferinţă FOTO Claudia Untaru

Stadiul lucrărilor din cadrul Compartimentului Boli Infecţioase Copii (Spitalul Judeţean Arad) derulate prin proiectul ”Cu drag pentru viitor” a fost prezentat, astăzi, de către reprezentanţii Asociaţiei Cetatea Voluntarilor.

Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, ec. Carmen Lucuţa, a unora dintre sponsorii proiectului (Arhiepiscopia Aradului, Westfield Arad, Solaris şi Bianca Morariu - PR Events).

Anamaria Nyeki, preşedinta Asociaţiei Cetatea Voluntarilor a prezentat sponsorii şi a mulţumit Arhiepiscopiei Aradului care pentru prima dată a donat unei asociaţii suma de 1.000.000 lei.

„În prezent am finalizat 50% din lucrările prevăzute în proiect. Mai avem acum zugrăvirea pereţilor, montarea covorului pvc, instalaţiile sanitare, instalarea glasvandurilor, decorul şi instalarea fluidelor medicale. Vreau să mulţumesc astăzi tuturor sponsorilor, care până în acest moment au răspuns apelului nostru deoarece prin eforturile lor putem acum renova Compartimentul Boli Infecţioase Copii. Mulţumim totodată Arhiepiscopiei Aradului care a făcut o colectă impresionantă în toate parohiile judeţului, însumând în total, un miliard de lei. În continuare mai avem mare nevoie de ajutorul comunităţii arădene pentru a putea finaliza acest proiect, şi aici mă refer la reabilitarea parterului şi a subsolului clădirii” , a declarat Anamaria Nyeki.

lucrari spital

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad a precizat că: „Astăzi am fost prezent la unul dintre cele mai frumoase momente care vizează sistemul de sănătate arădean, aşa cum au mai fost aducerea RMN-ului la Arad sau demararea proiectului de prevenţie a cancerului mamar. Acest demers, al Cetăţii Voluntarilor, nu înseamnă doar renovarea unei secţii, practic o reabilitare în toată regula, ci faptul că am unit comunitatea arădeană. Implicarea Bisericii înseamnă un pas important, dar toţi trebuie să conştientizăm şi să ne unim eforturile pentru a avea un sistem de sănătate eficient în Arad”.

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, ec. Carmen Lucuţa a ţinut să mulţumească atât iniţiatorilor proiectului cât şi tuturor celor care au contribuit financiar: ”Salut iniţiativa Asociaţiei Cetatea Voluntarilor Arad pentru că şi-a îndreptat atenţia înspre spitalul nostru. Mulţumesc totodată tuturor celor care, din puţinul lor au donat pentru ca micuţii care ajung la spital să beneficieze de condiţiile necesare. Ne bucurăm că până la urmă aceşti bani au ajuns să fie direcţionaţi spre Compartimentul Boli Infecţioase Copii deoarece, aşa cum bine ştiţi şi dumneavoastră, aici era nevoie de reabilitare. Mă bucur că  lucrările se derulează într-un ritm susţinut şi sperăm ca în cel mai scurt timp spaţiul să fie dat spre folosinţă. Vă mulţumesc pentru că v-aţi implicat în acest proiect frumos iar gestul pe care l-aţi făcut demonstrează grija pentru aproapele nostru. ”


Sponsorii prezenţi la eveniment au vorbit, la rândul lor despre motivul pentru care au decis să se implice în proiectul ”Cu drag pentru viitor” şi au reconfirmat că vor continua să fie alături de asemenea campanii cu impact în comunitatea locală.

lucrari spital

Vă mai recomandăm: FOTO Distracţia cu baloane a adus bani pentru renovarea secţiei de boli infecţioase

Femeia care renovează voluntar o secţie pentru copii în spitalul din Arad. „Au fost momente în care am vrut să dăm înapoi banii adunaţi cu greu“

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite