Harta farmaciilor: centru plin, periferie pustie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arădenii din cartierele mari de la marginea oraşului se plâng că trebuie să bată kilometri ca să-şi ia medicamente. Ministerul Sănă­tăţii a sesizat că numărul cererilor pentru înfiinţarea de farmacii în centrele comerciale a crescut semnificativ.

Farmaciile din centrul Aradului au ieşit mai ceva ca ciupercile după ploaie, fenomen confirmat chiar de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. În urma sesizărilor formulate de către arădeni, oficialii de la Bucureşti au cerut ca, în termen de 60 de zile,  autorităţile locale să reanalizeze adeverinţele pe care le-au eliberat în ultima lună, privind construcţia farmaciilor.

În timp ce în centru, farmaciile stau una lângă alta, în cartiere mari precum Aradul Nou nu există decât două farmacii. În cartierul Alfa, bolnavii se văd nevoiţi să îşi cumpere medicamente de la o singură farmacie. „O uniformizare a modului de repartizare al farmaciilor este bine venită“, a declarat Daniela Barbu, preşedintele Colegiului Farmaciştilor Arad. Cel mai mult au de suferit bolnavii care merg pe jos kilometri întregi pentru a ajunge la o farmacie. „În Aradul Nou nu avem decât două farmacii care funcţionează normal. Nu mi se pare corect ca un cartier atât de mare să nu aibă măcar cinci farmacii”, a spus Marin Zinic, din Arad.

Bătaie mare pe centre comerciale
Potrivit unor analize făcute de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, în judeţul Arad, cea mai mare bătălie pentru construcţia unei farmacii se dă în marile centre comerciale. Peste 50 cereri au fost înregistrate în ultimul an pentru ridicarea unor farmacii. „Conform noii legi a Ministerului Sănătăţii, se elimină excepţia înfiinţării farmaciilor în marile centre comerciale, gări şi aerogări”, a adăugat Daniela Barbu, preşedintele Colegiului Farmaciştilor Arad.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite