Daniel Barbu, desfiinţat de încă un militar român: „Ochelarii dumneavoastră ar merită să fie striviţi de bocancul plin de praf al unui soldat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Valea în una dintre misiuni FOTO arhivă personală
Florin Valea în una dintre misiuni FOTO arhivă personală

Un ofiţer MApN, participant la cinci misiuni militare externe şi membru al GCSP (Geneva Centre of Security Policy), i-a dat o replică usturătoare politicianului Daniel Barbu, parlamentarul ALDE care a afirmat că „meseria de politician este riscantă, mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan”.

Militarul arădean Florin Valea (43 de ani) se află în momentul de faţă în Bosnia şi Herţegovina într-o misiune de menţinere a păcii începută în 2015.

Ofiţerul Armatei Române consideră că afirmaţia fostului ministru al Culturii este extrem de jignitoare.

„Am participant la 3 misiuni în Afganistan, domnule Daniel Barbu. Ştiţi ce se află în acele cufere metalice care s-au întors din Afganistan? Nu sunt spăgi sau comisioane care circulă în cercurile dumneavoastră, sunt trupuri de militari care au plecat în Afganistan pe o diurnă egală cu 40% din diurna unui politician. Ochelarii dumneavoastră ar merita să fie striviţi de bocancul plin de praf al unui soldat. (preferabil să-i aveţi pe nas)”, este mesajul postat pe Facebook de ofiţerul Florin Valea, la care a ataşat o fotografie cu soldaţi purtând pe umăr sicrie îmbrăcate în drapelul tricolor.

cufar armata

Postarea a strâns în câteva ore sute de lik-uri, de comentari şi chiar de distribuiri.

„Respect, Domnule Valea! Respect şi celorlalţi militari care au fost în teatre! Vă doresc să nu mai aveţi vreodată miniştri specialişti în izmene şi nici să nu vă mai legifereze activitatea personaje ca domnul Barbu. Ca să înţelegi prin ce aţi trecut nici măcar nu e nevoie să mergi până în Afganistan. E suficient să stai de vorbă cu mama, tatăl sau copilul unui militar care s-a întors de acolo în "cutia" învelită cu steag” sau „De ce nu punem toţi de o chetă mică şi îl trimitem pe nenea ăla intr-un tur în Afganistan ori Irak!? Aşa poate compara cele doua realităţi. Am auzit ca la deminari caută oameni ca el!”, sunt doar două dintre comentarii.

Ulterior, ofiţerul a revenit cu o postare adresată fostului ministru al Culturii, Daniel Barbu: „Domnule Daniel Barbu, dacă nu aveţi minima decenţă să cereţi scuze public familiilor celor răniţi sau decedaţi în teatrele de operaţii, consider că acest căţel militar care are în gură o grenadă de exerciţiu are onoare şi demnitate superioară dv.“

De când este ofiţer în Armata Română, Florin Valea a participat şi la cursuri de pregătire în SUA, Germania şi Ungaria. În timpul misiunii din Afganistan a fost decorat cu Medalia de Merit a Armatei Americane, dar şi medalia NATO şi medalia UE.

Vă mai recomandăm: 

Un ofiţer român care a participat la concursul Masterchef instruieşte armata din Bosnia: „În una dintre misiuni nu am dormit noaptea deloc timp de şase luni“

Daniel Barbu: Meseria de politician este mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan. Militar rănit: Acolo Dumnezeu ştie dacă te mai întorci sau nu

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite