Bătăi de inimă în piatră

Bătăi de inimă în piatră

Oamenii spun că bătăile inimii pot fi auzite, însă nu întotdeauna

Preoţii de la Bodrog au aflat de abia acum data la care a fost prima oară pictată mănăstirea. O altă minune, cum e considerată de clerici şi credincioşi, e un perete al bisericii de care nu se lipeşte tencuiala.

Ştiri pe aceeaşi temă

Legendele care se transmit prin viu grai, dar şi minunile care li s-au întâmplat unora dintre cei prezenţi la Mănăstirea Hodoş - Bodrog, au transformat cel mai vechi lăcaş de cult din ansamblul mănăstirilor din ţară într-un loc de pelerinaj.


În interiorul bisericii, care datează din anul 1370, s-au executat ample lucrări de restaurare a picturii. Cu această ocazie, mare le-a fost surpriza preoţilor şi călugărilor să descopere data la care a fost pentru prima oară pictată mănăstirea.


„Cu acest prilej s-au scos la iveală scene care erau acoperite, iar la baza turlei s-a descoperit anul în care a fost pictată biserica mănăstirii, 1658, dar şi cine a pictat-o, ieromonahul Nicodim”, a spus stareţul mănăstirii, arhimandritul Nestor Iovan.


Mănăstirea Hodoş – Bodrog, aflată la aproximativ 20 de kilometri de Arad,  îşi are începuturile în negura vremii. Arhimandritul Nestor Iovan a afirmat că mănăstirea a luat fiinţă în urma descoperirii unei icoane a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus.


Blestemul transformat in inimă de piatră


Potrivit legendelor, un taur din turma unui păstor a scos cu coarnele dintr-o movilă de pământ icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pe acel loc credincioşii construind o bisericuţă. Piatra în formă de inimă făurită în zidul bisericii reprezintă una dintre cele mai cunsocute legende legate de mănăstirea Bodrog. Bătrânii mănăstirii cunosc povestea cutremurătoare, spun ei, a preotului înmormântat în zidul bisericii. „Un preot fusese blestemat de mama sa, care nu dorea ca fiul ei să îmbrace hainele preoţeşti. Preotul a fost îngropat creştineşte în pământ, însă a fost scos la suprafaţă de trei ori. În cele din urmă a fost îngropat în zid, iar bătăile inimii care se aud sunt ale lui”, povesteşte stareţul. Reprezentanţii Arhiepiscopiei din Arad, spun că, deşi nu există izvoare documentare care să ateste acest lucru, în piatra în formă de inimă zidită pe peretele mănăstirii se aude o inimă bătând. Părintele Vasile Pop susţine că, deşi mănăstirea este foarte frumos amenajată şi renovată recent, un perete a rămas fără tencuială.


„Au fost de-a lunul anilor mai mulţi meşteri şi nimeni nu a putut să ofere o explicaţie logică pentru faptul că pe peretele din partea dreaptă a bisericii nu se prinde tencuiala şi nici un alt material care poate să acopere construcţia”, a spus părintele Vasile Pop.


cifră
1177 este anul primei atestări a mănăstirii, conform documentelor, deşi, oficial, lăcașul de cult datează din 1370


Şi eu am auzit bătăile inimii în urmă cu mulţi ani.
Vasile Pop, preot

citeste totul despre: