Autorul cărţii de programare „Learning Phalcon PHP“ lucrează la o tehnologie care funcţionează pe bază de bluetooth

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călin Rada FOTO Bogdan Iancu
Călin Rada FOTO Bogdan Iancu

Arădeanul Călin Rada este un software developer care, până la vârsta de 30 de ani, a lucrat în diverse oraşe din România, dar şi în Barcelona, cu clienţi din toate colţurile lumii. În plus, tânărul este autorul unui manual în limba engleză apreciat în mediul IT.

Călin Rada este pasionat de tot ceea ce înseamnă calculatoare şi tehnologie în România post-comunistă. Este pasionat de calculatoare de la o vârstă fragedă.

„În anul ‘91, am primit primul meu calculator, un 386 pe care l-am dezasamblat, de curiozitate. Încercasem să instalez nişte jocuri şi, în mintiuţa mea, problema venea din componente. L-am distrus. Al doilea calculator l-am primit mult mai târziu, undeva prin clasa a şaptea, iar de acolo a început totul. Un prieten de familie de vârsta tatălui avea acces la Internet, prin anii ’99-2000, a fost printre primii din Arad. Astfel, am reuşit să intru şi eu pe Internet. Mai târziu, m-am apucat efectiv de programare: mi-am cumpărat o carte despre o tehnologie de la Microsoft şi, cu acelaşi prieten, am dezvoltat ideea unui site de matrimoniale. Mai exista un site similar în ţară şi faptul că puteam urca poze pe care le puteau alţii vedea în timp real era un lucru ieşit din comun de frumos pentru mine. Site-ul se numea transilvaniamatrimonials.com şi m-am apucat să citesc, să mă documentez şi m-am apucat de HTML, aşa cum face toată lumea”, spune Călin.

Acesta povesteşte că se ducea cu aparatul de fotografiat prin oraş şi le cerea fetelor să pozeze pentru el, cerându-le şi numărul de telefon.

„Le explicam despre ce era vorba – atunci era foarte interesant, lumea nici nu prea ştia ce e internetul. Cam toată perioada liceului mi-am petrecut-o învăţând programare, iar din cauza asta aveam şi ceva absenţe. Programarea era pasiunea mea şi am fost tot timpul interesat să învăţ tehnologii noi. De fapt, aşa am ajuns să scriu cartea”, spune Călin. Cartea arădeanului se numeşte „Learning Phalcon PHP” şi este un fel de manual despre cum poate un developer intermediar învăţa PHP Phalcon – un framework ce are la bază limbajul PHP.

carte calin

În perioada 2004-2011 acesta a avut o colaborare cu o companie din Bucureşti, apoi în anul 2011, într-o dimineaţă, a încărcat CV-ul pe un portal de locuri de muncă, iar a doua zi a primit un mesaj că a fost selectat şi că şi va trebui să aibă un interviu pe Skype.

„A treia zi, am avut interviul, a patra zi mi-au spus că am ajuns pe lista scurtă, iar în ceea de a şasea zi mi-au făcut oferta. Ce nu mi-am dat seama până atunci era că trebuie să mă relochez în Spania. Atunci am decis să las apartamentul, jobul, tot, mi-am luat biletul de avion şi am plecat cu 280 de euro la mine. Am învăţat foarte multe de la ei. Cu 200 de site-uri la activ, am crezut că ştiu totul, dar m-am înşelat. După 2 ani am simţit că nu mai pot evolua şi am decis să plec de la acea companie. După două săptămâni de pauză, mi-am dat seama că nu aveam altă perspectivă în vizor şi m-am cam speriat. Însă mi-am găsit jobul care mi-a dat mai mult şansa să mă exprim şi să fiu mai creativ”, mărturiseşte tânărul.

În momentul de faţă, Călin face parte din două startup-uri: unul axat pe intermedierea dintre client si furnizor in sectorul expoziţiilor (trade show), iar unul axat pe inteligenţa artificială şi inteligenţa emoţională a inteligenţei artificiale. Printre altele, a testat cu succes şi tehnologia iBeacon: „Lucrăm la un prototip care se pare că în România a fost implementat în Bucureşti de un hipermagazin şi în transportul public, o tehnologie care funcţionează pe bază de bluetooth. Noi dezvoltam ceva asemănător, dar pentru un alt sector industrial din Franţa şi Spania”, a adăugat arădeanul.

Vă mai recomandăm:

Vrei salariu mare? Specializează-te în domeniul IT

Visul american trăit de un gorjean angajat la Google: „Avem mare libertate. Fiecare inginer lucrează cât şi când vrea“

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite