Cu o plajă amenajată, zona este una dintre cele mai  căutate locaţii pe timp de vară pentru arădeni.

La doar 22 de kilometri de municipiul Arad, comuna Ghioroc a devenit în ultimii ani tot mai căutată de turişti. Motivul este lacul şi plaja amenajate la intrarea în localitate. „Litoralul de acasă”, aşa numesc  arădenii plaja de la Ghioroc. Pescuitul şi scăldatul în acest lac sunt deliciul verilor la Arad. Sute de turişti vin zilnic aici. Fie pentru o bălăceală în lac şi câteva ore de plajă pe nisipul fierbinte, fie pentru un grătar sau chiar la pescuit.

„Obişnuiesc să vin des la Ghioroc. Am avut zile în care am rămas peste noapte cu cortul. Zona este foarte frumoasă. Nisipul este curat, amenajat, mai ceva ca pe litoral. Dacă tot nu ne permitem o vacanţă la Marea Neagră, venim aici. Aproape de casă, avem toate condiţiile oferite pe litoral, la preţuri foarte bune”, e de părere arădeanul Constantin Hara.
Preţurile mici îi atrag pe turişti cel mai mult. Intrarea în parcarea de lângă plajă costă 2 lei. De altfel, este singurul cost perceput de primăria comunei Ghioroc. Terasele  au fost de curând modernizate pentru ca turiştii să beneficieze de cele mai bune condiţii. Plaja este dotată şi cu şezlonguri. Acestea se pot închiria cu trei lei pe zi.

Lacul a fost populat cu 1,5 tone crap şi 1,5 tone caras, astfel că pescarii vin de la primele ore ale dimineţii în speranţa că vor prinde ceva. 

Mitul monstrului din lac există şi pentru lacul de la Ghioroc

Se spune că  lacul este atât de adânc, încât nimeni până în prezent nu a reuşit să-i atingă fundul. Mai mult, bătrânii povestesc că noaptea iese la suprafaţa lacului un peşte imens de peste 20 de metri, aşa zisul „monstru” din Ghioroc. Se spune că sunt câţiva localnici care l-au văzut „Eu de 50 de ani de când locuiesc în Ghioroc nu l-am văzut niciodată, dar am auzit povestea lui”, a spus Florica Zinici.

Ghiorocul e aproape de casă şi avem toate condiţiile de plajă şi baie
Constantin Hara, arădean