56,5 milioane de lei pentru „Drumul Vinului” din Podgoria Aradului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul Consiliului Judeţean Arad care îşi propune revitalizarea Podgoriei Aradului a primit finanţare europeană şi lucrările efective vor începe în această toamnă. 

Proiectul prevede reabilitarea a 42 de km de drum pe ruta Păuliş – Ghioroc – Covăsânţ – Şiria, respectiv Sâmbăteni – Ghioroc. În plus, se vor amenaja trotuare, spaţii verzi, şi se vor monta indicatoare, totul pe bani europeni. Valoarea proiectului este de 56.549.055 lei, din care bani europeni nerambursabili 46.455.423 lei. Proiectul va trebui finalizat în  32 de luni.

După finalizarea acestui proiect, toată infrastructura din Podgoria Aradului va ajunge la standarde europene, dat fiind că în paralel în zonă se derulează şi lucrările de introducere a apei şi canalizării.

”În continuare, dorim să punem în valoare toate obiectivele turistice din zonă, prin celelalte proiecte pe care le avem”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele CJ Arad.

Proiectul tehnic este deja pregătit, urmând să fie depus până la 15 iulie. „Evaluarea proiectului tehnic va dura circa 2-3 săptămâni, după care se va semna contractul de finantare. Sperăm ca în cursul lunii septembrie să demarăm procedura de achiziţii publice”, a mai declarat preşedintele CJA.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite