Primarii din Teleorman aşteaptă rectificarea bugetară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarii din Teleorman aşteaptă rectificarea bugetară pentru a putea asigura banii necesari funcţionării primăriilor şi implementării proiectelor de dezvoltare propuse. Pe fondul majorării salariilor, multe primării din judeţ au ajuns în impas financiar.

Aproximativ un sfert din primăriile din Teleorman au solicitat bani prin rectificare bugetară pentru funcţionarea şi dezvoltarea localităţilor.
Situaţia în care se regăsesc mai multe unităţi administrativ teritoriale este similară cu a altor localităţi din ţară, care au rămas fără bani, în urma majorării salariilor funcţionarilor, iar soluţia este la Guvern.

"Sunt în jur de douăzeci şi ceva de localităţi care au solicitat sume de bani. Sunt câteva localităţi: Talpa, Dideşti, Călmăţuiu. Dacă nu primim bani de la Guvern prin rectificare bugetară nu le putem repartiza nici noi aceste sume de bani. Mare parte din ele sunt solicitate pentru proiecte de dezvoltare, pentru secţiunea de funcţionare, fiecare trebuia să asigure sumele necesare ca să poată să emită hotărârile în cunoştinţă de cauză consilierii locali. Legea bugetului de stat, legea 273, spune că fiecare ordonator de credite trebuie să asigure secţiunea de funcţionare şi cheltuielile de personal" , a declarat Dănuţ Cristescu, preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman.

Pentru soluţionarea problemei, Consiliul Judeţean a înaintat către Ministerul de Finanţe o solicitare în sensul rectificării bugetare pentru echilibrarea bugetelor locale la nivelul localităţilor din judeţul Teleorman. Preşedintele CJ speră ca rectificarea să aibă loc până la finalul lunii noiembrie.




Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite