O singură candidatură pentru postul de inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Teleorman
0Un singur dosar s-a depus la Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman pentru postul de inspector general adjunct, scos la concurs de Ministerul Educaţiei.
Concursul este programat pentru perioada 20 aprilie-29 mai 2015. Singura care s-a înscris la concurs este Monica Coman, profesor la Liceul Pedagogic ” Mircea Scarlat” din Alexandria. Monica Coman a fost, în perioada august 2007- mai 2009, director al Casei Corpului Didactic Teleorman, fiind numită pe post prin detaşare în interesul învăţământul, prin ordin semnat de ministrul Educaţiei.
Anca Vasile, actualul inspector general adjunct, cea care face echipă cu Valeria Gherghe din septembrie 2014, nu s-a înscris în competiţie.
Monica Coman şi-a depus dosarul şi la concursul organizat de Ministerul Educaţiei pentru ocuparea postului de director al CCD Teleorman. Pentru această funcţie, există însă concurenţă, având în vedere că în cursa pentru post a intrat şi actualul director al CCD, profesor Monica Cristea.