Miercuri se va desfăşura un exerciţiu de alarmare în tot judeţul Teleorman

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „A.D. Ghica” al judeţului Teleorman va desfăşura miercuri, 06 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 - 11.00, un exerciţiu pentru testarea şi verificarea sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă.

Potrivit informării ISU, în tot judeţul vor avea loc exerciţii pentru verificarea funcţionării mijloacelor de alarmare a populaţiei, în vederea centralizării permanente a datelor privind starea de operativitate a echipamentelor de înştiinţare, avertizare şi alarmare, precum şi pentru pregătirea continuă a autorităţilor administraţiei publice locale.

”Simulările vor începe miercuri, 06 septembrie a.c., ora 10.00 şi vizează atât verificarea echipamentelor care pot fi acţionate în mod centralizat (simultan), dar şi a celor cu acţionare locală. Totodată, rezultatele verificărilor vor fi centralizate la nivel judeţean şi vor face obiectul unor analize în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, în vederea îmbunătăţirii modului de alarmare a populaţiei în situaţii de protecţie civilă.Prin modul de acţionare mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spaţiul public, motiv pentru care asigurăm cetăţenii că astfel de exerciţii periodice sunt necesare şi benefice”, a declarat Gelu Dragomir, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman.

Ce înseamnă semnalele de alarmare

Legislaţia românească prevede expres care sunt semnalele de alarmare a populaţiei şi durata fiecăruia în cazul în care trebuie utilizate. Tipurile principale sunt alarma aeriană şi alarma la dezastre, la care se adaugă prealarma aeriană şi încetarea alarmei.
Semnalele de alarmare acustice a populaţiei, instituţiilor publice şi operatorilor economici sunt: alarmă aeriană, alarmă la dezastre, prealarmă aeriană şi încetarea alarmei.
Durata fiecărui semnal de alarmare este de două minute pentru toate mijloacele de alarmare, cu excepţia sirenelor cu aer comprimat la care durata este de un minut.

Semnalul ”Alarmă aeriană” se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 15 sunete a 2 secunde fiecare, cu pauză de 2 secunde între ele.

Alarmarea presupune transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare a populaţiei despre iminenţa producerii unor dezastre sau a unui atac aerian. Alarmarea populaţiei se realizează de autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, după caz, prin mijloace specifice pe baza înştiinţării primite de la structurile abilitate.

Semnalul  ”Alarmă la dezastre” se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 5 sunete a 8 secunde fiecare, cu pauză de 5 secunde între ele.

Semnalul ”Prealarmă aeriană”  se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 3 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 6 secunde între ele. Prealarmarea reprezintă transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare către autorităţi despre probabilitatea producerii unor dezastre sau a unui atac aerian.
Semnalul  ” Încetarea Alarmei” se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 1 minut. ”Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecţie a populaţiei şi bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situaţii în care este alarmată populaţia prin intermediul sirenelor electrice şi electronice au loc pe timpul inundaţiilor, când este semnalată iminenţa producerii unor viituri care să pună în pericol viaţa persoanelor”, informează ISU Teleorman.
 
 

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite