Gelu Voicu, scandal cu poliţia pentru o casă din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebrul cântăreţ de muzică populară, originar din Teleorman, îşi dispută o vilă din Capitală cu familia Veşteameanu. Poliţia a intervenit de peste 40 de ori pentru a aplana conflictele care izbucnesc frecvent între cele două familii.

Neînţelegerile au început în anul 2006, după ce celebrul cântăreţ de muzică populară Gelu Voicu a cumpărat parterul casei de pe strada Berzei nr. 11.
O nouă rundă în războiul dintre familiile Veştemeanu şi Voicu a avut loc acum câteva zile, după ce Gelu Voicu a descărcat o maşină de piatră cubică în curte, fără să-şi anunţe colocatarii.
„Noi avem dreptul la 80% din suprafaţa curţii, pentru care plătim şi impozit, iar familia Voicu are doar 20%. Nu ne-au prevenit, nu ne-au consultat, ci pur şi simplu au luat singuri hotărârea să scoată asfaltul din curte şi să o pietruiască. Acum, au umplut curtea de pietre, iar când am încercat să ne spunem punctul de vedere, Voicu Eugeniu Cristian ne-a lovit cu roaba, şi pe mine şi pe logodnica mea”, a declarat, indignat, avocatul Mihai Veştemeanu, care a chemat şi poliţia.

Pumni şi acuzaţii grave

Solistul de muzică populară susţine însă altceva. „Vor să mă denigreze. Am primit patru pumni de la concubina domnului Veştemeanu. Eu, ditai omul, şi ea o maimuţă!”, a mărturisit foarte iritat Voicu. Cât despre legalitatea cu care şi-a adjudecat spaţiul de pe lângă casă, cântăreţul spune că a obţinut o sentinţă judecătorească prin care curtea pentru care există aceste tachinări a devenit comună.
Reprezentantul ordinei publice, agentul de proximitate Florin Moldoveanu de la secţia nr. 3 Poliţie, prezent la conflict, nu a avut ce face decât să le atragă atenţia celor doi vecini, că, dacă mai tulbură liniştea publică, îi va amenda pe amândoi.
„Casa a fost a bunicului din partea mamei şi datează din anul 1912. Niciodată, până în anul 2006, când aici s-a mutat familia Voicu, poliţia nu a venit la noi acasă”, remarcă indignat Mihai Veşteneanu.
El povesteşte că în anii’ 50, când se naţionalizau casele, tatăl mamei sale, care construise casa, s-a hotărât să vândă parterul pentru a nu avea în proprietate o suprafaţă locativă prea mare. Mai târziu, în anul 2006, familia Voicu a cumpărat  apartamentul de la parter, de la vechiul proprietar , şi în acest fel au devenit colocatari, iar atunci au început scandalurile.

Însurat cu fata primarului din Videle

Interpretul de muzică populară Gelu Voicu s-a născut la 1 iulie 1982 în  comuna Olteni, judeţul Teleorman. Artistul este căsătorit cu fiica primarului din oraşul Videle şi are un băieţel de 3 ani. La televizor s-a făcut remarcat prin cântece de voie bună, gen „Să ne iubim aproapele!”, însă în curtea casei, reporterul „Adevărul de Seară” a găsit un individ mult mai nervos, care nu s-a sfiit să-şi apostrofeze vecinul.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite