Drama singurei prinţese a României care s-a călugărit. Cum a devenit  Ileana, fiica Reginei Maria, maica Alexandra

Principesa Ileana, fiica reginei Maria şi a regelui Ferdinand, şi-a dedicat viaţa ajutorării semenilor. A fost infirmieră pentru soldaţii răniţi în primul şi cel de-al doilea război mondial. A înfiinţat un spital pentru răniţi în ţară şi un centru pentru refugiaţi, în exil. A devenit  Maica Alexandria când s-a călugărit la vârsta de 52 de ani.

Principesa Ileana a României a rămas în istorie drept singura descendentă a casei regale care a ales să se călugărească, după o viaţă pusă în slujba semenilor şi după un destin greu încercat. Penultimul copil al Reginei Maria şi al Regelui Ferdinand s-a născut pe 5 ianuarie 1909 la Bucureşti. Venirea sa pe lume a fost anunţată, cu mare bucurie,  prin 21 de salve de tun. S-a spus despre Ileana că a fost copilul preferat al fascinantei Regina Maria, cea  care s-a ocupat de creşterea şi educarea ei.  Onoarea, datoria faţă de patrie şi faţă de semeni, cinstea şi curajul au fost virtuţiie pe care Regina Maria i le-a transmis fiicei sale încă din copilărie. Principesa Ileana a învăţat că viaţa de prinţesă  nu presupune doar privilegii , ci şi datorii.  ,,Era de datoria mea să îi servesc pe ceilalţi, în acord cu regulile strict stabilite pentru toţi cei în poziţia mea: să fiu acolo unde eram chemată, să îmi plec urechea la nevoile altora, să plâng cu ei sau să mă bucur cu ei, după cum erau împrejurările”, scrie Principesa Ileana, în autobiografia „Trăiesc din nou”.

A primit o educaţie aleasă, de pregătirea ei ocupându-se în particular profesori străluciţi. A învăţat engleza, franceza, germană, a studiat pictură şi sculptură.  Regina Maria a avut cea mai mare influenţă asupra formării personalităţii prinţesei care a găsit în mama ei un exemplu demn de urmat. „Prezenţa mamei radia viaţă şi lumină. Toată lumea o iubea. Toate erau mai frumoase când era ea acolo. Îmi amintesc, cum într-un an de Crăciun, mama a croşetat câte o căciuliţă viu colorată pentru copiii dintr-un sat. Vă puteţi imagina cu câtă mândrie au purtat acei micuţi ţărani, căciuliţele făcute de mâna unei regine!”, o evocă principesa Ileana pe Regina Maria în autobiografia sa. 

Întâlnirea cu îngerii

O întâmplare din copilărie avea să-i influenţeze principesei destinul. După cum a povestit în cărţile scrise la maturitate, Ileana s-a întâlnit cu îngerii când avea doar 7 ani. Aflată în camera fratelui său cel mic, Mircea, bolnav de febră tifoidă, Ileana a zărit deasupra patului o făptură cerească: „Era înalt şi extrem de frumos, cu aripi mari, albe. În mâna dreaptă ţinea o lumânare aprinsă. Zâmbetul lui era cu totul îngeresc: dragoste, bunătate, înţelegere şi siguranţă izvorau din el. Încântată, am trecut peste cuvertură şi, îngenunchind la capul patului, am întins mâna, cu dorinţa arzătoare de a-l atinge pe surâzătorul meu păzitor, dar el a făcut un pas înapoi, a întins mâna prevenitor şi a dat uşor din cap. Eram atât de aproape de el, încât l-aş fi putut atinge cu uşurinţă. «Oh, te rog, nu pleca!», i-am spus, cuvinte la care toţi ceilalţi îngeri au privit spre mine şi mi s-a părut c-am auzit un râs cristalin, dar de acest sunet nu sunt sigură, deşi ştiu că râdeau. Apoi au dispărut” a descris Ileana momentul întâlnirii cu îngerii în cartea „Sfinţii îngeri”.

Momentul din copilărie a marcat-o pe cea supranumită Prinţesa îngerilor. Peste toate greutăţile şi încercările la care a supus-o destinul, prinţesa Ileana a trecut cu gândul la momentul din copilărie care i-a marcat existenţa.

Mica prinţesă în război

Refugiată la Iaşi împreună cu familia Regală în 1916, prinţesa Ileana a învăţat la vârsta de 9 ani să-şi ajute semenii. Regina Maria lucra ca infirmieră şi copila, luând exemplu de la mama ei , ajuta sinistraţii şi le împărţea ajutoare. După cum avea să povestească în autobiografie, în vremea primului război Domniţa Ileana a învăţat pe propria-i piele ce înseamnă foamea şi suferinţa.  Mai mult decât atât, experienţa din timpul primului război mondial i-a dat ocazia prinţesei să pună în practică virtuţiile transmise de mama sa: curajul şi datoria faţă de semeni.

Prinţesa pasionată de yahting

Sportul nautic, înotul şi iachtingul au fost pasiunile tinerei Ileana. Principesa Ileana a fost singura femeie din România care a obţinut brevetul de căpitan de cursă lungă. Se spune că tânăra prinţesă se avânta singură în larg cu yahtul „Isprava”. Pasiunile tinerei  nu i-au fost deloc pe plac fratelui ei Carol  care credea că astfel de sporturi nu sunt potrivite pentru o prinţesă. Când Carol a devenit rege i-a cerut principesei să renunţe la practicarea sporturilor care o pasionau. ”Te rog să înlături neîncrederea ce o ai în mine căci ştii cât de mult ţin la tine şi cum mă doare să te văd supărat. Fii îngăduitor, vreau să fac bine, vreau să te mulţumesc, dar sunt tânără şi greşesc fără să vreau. În orice clipă sunt gata să te servesc, fiindcă îmi eşti Rege şi apoi eşti fratele meu pe care îl iubesc atât de mult”, i-a răspuns  Ileana regelui Carol.

Căsătorită cu un Habsburg a fost repudiată din ţară de Carol al II-lea

Principesa Ileana şi-a întâlnit alesul, pe arhiducele Anton de Hasburg , când se afla într-o vizită în Spania. „Un bărbat foarte frumos, înalt, blond, sportiv şi distins”, l-a descris Ileana pe cel care avea să îi devină soţ în ziua de 26 iulie 1931. 

Când Ileana a rămas însărcinată cu primul copil, fratele ei, Regele Carol al II-lea i-a cerut să plece. Regele refuza naşterea pe pământ românesc a desecendenţilor familiei Hasburg. Ileana a părăsit România împreună cu soţul ei Anton şi s-a stabilit lângă Viena, la castelul Sonnberg.  Cei doi au avut împreună şase copii: Ştefan, Maria, Alexandra, Dominic, Magdalena şi Elisabeta.  În Austria, prinţesa Ileana a pus bazele unui  dispensar pentru săraci şi a înfiinţat o cantină socială. 

A înfiinţat spitalul pentru răniţi „Inima Reginei”

A revenit în ţară împreună cu familia în 1944 şi s-a stabilit la Bran. În timpul celui de-al doilea război mondial, principesa a făcut tot ce a putut pentru a ajuta românii răniţi în război. A donat în scop caritabil o bucată de pământ din apropierea castelului şi aşa s-a înfiinţat spital pentru soldaţii răniţi, numit „Inima Reginei”. Ileana s-a ocupat şi de dotarea spitalului.

Ca şi mama sa în timpul primului război mondial, prinţesa Ileana a fost infirmieră pentru răniţii din cel de-al doilea război mondial. A asistat inclusiv la operaţii,trăind momente de groază după cum avea să povestească în autobigrafia sa : ,,Când m-am aplecat, un jet de sânge a ţâşnit deodată dintr-o rană mică din pieptul rănitului iar şuvoiul cald şi lipicios mi-a sărit pe gât. Am pus repede podul palmei peste rană şi am apăsat tare, dar una din arterele principale era perforată şi eforturile mele erau în van. Curând, pânsetul unui copil care se afla lângă mine m-a obligat să uit de groaza provocată de sânge şi să am grijă de el. Bietul micuţ, stătea întins, fără să fie rănit, pe o targă lângă mama lui, moartă, desfigurată”. 

Cutiuţa cu pământ românesc

După ce regele Mihai a fost silit să abdice, principesa a fost obligată să-şi părăsească iar ţara. Şi-a luat rămas bun de la România pe 7 ianuarie 1948. ” Un ultim rămas bun de la mica şi îndrăgita noastră casă. De la camera mea cu fotografii minunate şi patul confortabil, de la binecunoscutele mese şi scaune. La revedere scumpă casă. Nu o să te mai văd niciodată. Aceasta este ultima dată”, scria principesa Ileana pe 7 ianuarie 1948. A luat cu ea, într-o cutie, o fărâmă de pământ românesc. ”Vanity case-ul” cu pământ le-a atras atenţia gardienilor comunişti care au percheziţionat bagajele principesei Ileana. ”Nu e aur. Această cutie nu înseamnă nimic pentru dumneavoastră, dar înseamnă totul pentru mine” le-a spus Ileana gardienilor.

S-a călugărit la 52 de ani

Principesa Ileana a plecat în Elveţia şi mai apoi în Argentina. S-a stabilit la  Buenos Aires şi a înfiinţat aici un  cămin pentru refugiaţii politici români. În amintirea mamei sale i-a dat numele „Regina Maria”. În 1950, Ileana împreună cu copiii se mută în America, la Boston.  Divorţează de arhiduce în 1954. În America, prinţesa Ileana a învăţat să trăiască ca o femeie de rând care face piaţa, spală, găteşte şi munceşte pentru a-şi câştiga existenţa. A dus o viaţă modestă şi experienţa trecerii de la statul de prinţesă la cel de femeie de rând a povestit-o în autobiografia ” Trăiesc din nou”.

La patru ani de la divorţ, principesa trăieşte o dramă: fiica sa, Maria Ileana care era însărcinată moare într-un accident aviatic. 

S-a recăsătorit în 1956 cu doctorul Ştefan Isărescu şi s-a spus că a recurs la mariaj pentru a putea primi cetăţenie americană. La vârsta de 52 de ani, în 1961, principesa româncă a devenit novice la Mânăstirea ortodoxă ,,Acoperământul Maicii Domnului” din Franţa. Divorţează de cel de-al doilea soţ, iar în 1967 Principesa Ileana a României  devine  Maica Alexandra. 

În America a înfiinţat o mănăstire de maici, în Elwood City, numită „Schimbarea la faţă”. Principesa a mărturisit în scrierile sale că, de la întâlnirea cu îngerii care i-a marcat existenţa, întodeauna  şi-a dorit să se călugărească. ”În inima mea, întotdeauna am dorit să devin călugăriţă. Dar a fost atât de mult de făcut în România, când eram tânără... Cu ajutorul Domnului am găsit echilibrul, fără a fi neloială trecutului. Am fost capabilă să ascult chemarea lui Dumnezeu şi statornică în alegerea cursei ce mi-a fost pusă înainte”, spune principesa Ileana devenită Maica Alexandra.

„Atunci mi-am făcut datoria ca prinţesă, acum îmi fac datoria ca monahie”

În SUA, Maica Alexandra şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în slujba lui Dumnezeu şi a continuat să-şi ajute semenii. „Atunci mi-am făcut datoria ca prinţesă, acum îmi fac datoria ca monahie”, spunea Maica Alexandra. A scris ”Sfinţii îngeri”, o carte în care povesteşte experienţa trăită în copilărie ,,Într-o zi, dis de dimineaţă, când aveam şapte ani, am văzut îngerii. Sânt tot atât de sigură şi azi, cum eram atunci... Îngerii au o miraculoasă realitate. Activitatea lor printre noi a devenit pentru mine o realitate vitală, pozitivă”, mărturiseşte, în carte, Maica Alexandra. 

În toţi anii pe care i-a trăit departe de România, principesa devenită călugăriţă a păstrat cutiuţa cu pământ românesc. Şi-a dorit să revină, măcar o dată, în ţară şi a reuşit să facă asta la vârsta de 81 de ani, în 1990. A revenit în România ca să ajute copiii orfani şi întoarsă în America a iniţiat o strângere de fonduri sub îndemnul,,Help the children”.

Un an mai târziu după vizita în România, maica Alexandra  a plecat să se întâlnească cu îngerii. A vrut să i se pună pe mormântul din America o cruce de lemn ca în cimitirele din ţară. Ultima sa dorinţă a fost să fie îngropată alături de caseta cu pământ românesc.