Donaţiile din cadrul campaniei „Educaţia contează-susţine un copil la şcoală“ continuă până pe 1 octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 25 de alexăndreni au făcut, până acum, donaţii în cadrul campaniei „Educatia contează – susţine un copil la scoala”, iniţiată de Primăria Alexandria şi Voluntari pentru Alexandria.

Campania şi-a propus să vină în ajutorul copiilor care provin din familii fără posibilităţi materiale şi pentru care pregătirea de şcoală înseamnă un efort financiar greu de suportat.”În cadrul proiectului, orice cetatean poate dona rechizite scolare, carti si haine, pentru copiii care din cauza situatiei precare pot abandona scoala. Totodata, locuitorii Alexandrie pot semnala si cazurile de copii care doresc sa frecventeze cursurile, dar au nevoie de sprijin. Acestea vor fi analizate de o comisie, vor fi efectuate anchete sociale şi în functie de necesitati, vor primi obiectele de care au nevoie. Copiii inclusi in programul de sprijin vor fi sustinuti pe parcursul intregului an scolar, cu conditia frecventarii cursurilor”, au anunţat organizatorii. Donatiile se pot face la sediul Primariei Alexandria, etajul II, camera 50, până la 1 octombrie.

Municipalitatea va cere şcolilor din Alexandria situaţia copiilor care provin din familii cu lipsuri financiare, astfel încât rechizitele strânse în urma campaniei să ajungă la elevii care au cea mai mare nevoie de ele.

Donaţii în cadrul campaniei au făcut şi reprezentanţii autorităţii publice locale. Au donat ghiozdane, rechizite şi haine: primarul Victor Drăguşin, viceprimarii Anghel Gică şi Augustin Ioan, prefectul de Teleorman, Florinel Dumitrescu  şi preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Dănuţ Cristescu.

”Educaţia contează-susţine un copil la şcoală, o iniţiativă extrem de interesantă şi plină de dragoste pe care au luat-o voluntarii din Alexandria. Mă bucur că această stare de spirit este pe un trend ascendent Mă alătur celor care au făcut donaţii cu nişte produse şcolare care, cu siguranţă, vor găsi beneficiari . Mă adresez locuitorilor municipiului Alexandria, să participe la această acţiune, până la data 1 octombrie”, a spus primarul Victor Drăguşin.


Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite