Cum au ajuns reţelele sociale sursă de informaţii pentru infractorii care sparg locuinţe. Metoda „hoţilor prietenoşi“

Cum au ajuns reţelele 
sociale sursă de informaţii pentru infractorii care sparg locuinţe. Metoda „hoţilor prietenoşi“

Proprietarii de la bloc sunt sfătuiţi să achiziţioneze un sistem de alarmă profesionist FOTO Shutterstock

Evitaţi să postaţi pe reţelele de socializare informaţii despre plecarea în concediu, aveţi grijă cui deschideţi uşa şi cumpăraţi încuietori performante pentru uşa de acces în casă. Acestea sunt sfaturile poliţiştilor pentru protejare locuinţei de hoţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Hoţii sunt din ce în ce mai creativi şi găsesc metode inedite de pătrundere în locuinţele victimelor. De la efracţie, escaladare, chei false şi rupere de butuc, până la metoda împrietenirii, hoţii apelează la nenumărate variante pentru a pătrunde în locuinţe, în absenţa sau chiar în prezenţa proprietarilor. În condiţile în care creativitatea hoţilor se dovedeşte fără limite, poliţiştii atrag atenţia proprietarilor să fie preventivi şi să ia din timp măsuri pentru a nu ajunge în postura de victime.

Pătrunderea hoţilor în locuinţe, spun oamenii legii, crează un disconfort major şi provoacă un sentiment de nesiguranţă, chiar şi în situaţia în care nu există prejudicii. ”Fiecare cetăţean consideră că locuinţa sa este un spaţiu în care se simte în siguranţă şi, de aceea, orice pătrundere a hoţilor generează o stare de disconfort major, chiar dacă prejudiciul de natură materială nu este foarte mare. Încălcarea acestui spaţiu intim îi dă o stare de disconfort major”, spune Crina Godu, comisar în cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii de la Inspectoratul Judeţean pentru Poliţie Teleorman.

Prin toate campaniile de prevenire împotriva furturilor din locuinţe, poliţiştii încearcă să convingă proprietarii să fie mult mai vigilenţi. ”Noi încercăm să sporim vigilenţa proprietarilor de locuinţe prin informaţii în aşa fel încât să nu ajungă să fie victime”, mai spune reprezentantul IPJ.

Hoţii prietenoşi

Metoda împrietenirii este modalitatea hoţilor de a ajunge să fure din locuinţe, după ce înşişi proprietarii le deschid uşile. ”Sunt foarte multe metode de a ajunge în locuinţa unui om. Cele mai uzitate, din experienţa noastră, sunt cele prin care autorii îşi asumă calităţi de angajaţi ai diferitelor firme, de gaze, de cablu sau se dau drept agenţi de vânzări. Sunt foarte creativi. Bătrânii sunt cele mai expuse victime. Sfatul nostru ar fi să nu permită accesul, fără verificarea documentelor. Să caute să reţină cât mai multe detalii din ecuson, din fizionomie”, mai spun poliţiştii.

În scopul prevenirii furturilor din locuinţă, Poliţia recomandă proprietarilor să ţină uşa de acces în locuinţă încuiată permanent, chiar şi atunci când sunt acasă, să aleagă încuietori prevăzute cu chei care nu pot fi multiplicate uşor şi, nu în ultimul rând, să nu permită  accesul în locuinţă celor care vin să prezinte diverse ,,promoţii” în scop caritabil sau sondaje de opinie.

Recomandări pentru prevenirea furturilor din locuinţă

Simple lucruri pe care proprietarii le pot face cu uşurinţă când părăsesc locuinţa pentru un timp îndelunga, pot ţine hoţii departe.

 ”Când lipsiţi de acasă, nu lăsaţi ferestrele deschise. Faceţi o listă de control cu toate măsurile de siguranţă posibile şi verificaţi-le înainte de a pleca în vacanţă. Evitaţi să vorbiţi despre plecarea în concediu în faţa necunoscuţilor sau pe reţelele de socializare.Dacă nu petreceţi noaptea acasă, lăsaţi o lumină aprinsă sau un aparat de radio pornit. În cazul în care lipsiţi o perioadă mai îndelungată de timp, rugaţi-vă prietenii sau vecinii de încredere, să verifice din când în când, dacă totul este în regulă, şi să vă ridice corespondenţa. Se poate dovedi utilă montarea la vedere, a unor plăcuţe de atenţionare cu privire la existenţa unui sistem de securitate”, mai sfătuiesc oamenii legii.

Proprietarii de la bloc sunt sfătuiţi să achiziţioneze un sistem de alarmă montat la dispeceratul unei firme de pază. ”Dacă locuiţi la parter sau la etajul unu, grilajele montate la ferestre îi descurajează pe hoţi. De asemenea, nu lăsaţi geamurile rabatate atunci când nu sunteţi acasă, deoarece acestea pot fi forţate mult mai uşor şi, astfel, hoţii să pătrundă în locuinţă. Solicitaţi administraţiei montarea unui interfon la intrarea în scară, iar dacă aveţi montat un asemenea sistem, nu permiteţi accesul necunoscuţilor în casa scării”, mai avertizează poliţiştii.

Pentru proprietarii de la case este indicată montarea unor sisteme de supraveghere video în exterior, care să înregistreze orice activitate desfăşurată în curtea casei. Tot deţinătorii de case sunt sfătuiţi să nu lase descuiată poarta de acces în curte şi să nu lase cheia de la intrare în ascunzători ce pot fi descoperite cu uşurinţă de hoţi, cum ar fi sub ghivecele cu flori.

 

citeste totul despre: