Trei fraţi din Berghin fac box de performanţă la clubul Unirea Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei trei fraţi din Berghin în echipament sportiv
Cei trei fraţi din Berghin în echipament sportiv

Ştefan, Ion şi Gavrilă Leş sunt trei fraţi din comuna Berghin care au decis să facă acelaşi sport de performanţă: boxul. Toţi au început să „bată“ sacul în 2007.  Tatăl lor, de orgine din Maramureş, fost campion naţional tot la box, i-a  îndemnat să descopere tainele acestui sport. Zis şi făcut. I-a înscris la antrenorul Nicolae Paştiu din Alba Iulia.

Antrenorul NIcolae Paştiu a fost primul contact al tinerilor cu sala de antrenamente. Primul a fost Gavrilă, cel mai mare, de 16 ani, urmat de Ion, 14 ani,  şi de mezinul familiei, Ştefan, de 13 ani.  De la începutul acestui an,  tinerii sunt legitimaţi la Clubul sportiv Unirea, în cadrul căreia funcţionează şi o secţie de box. Seriozitatea şi sârguinţa de care au dat dovadă le-au adus şi primele rezultate.

Prima participare a boxerilor de la CS Unirea la o competiţie de rang naţional, Finalele Campionatelor Naţionale de Box de la Călăraşi , din perioada 3-7 octombrie, a fost sinonimă cu prima medalie de argint. Trei sportivi au reprezentat clubul la competiţia naţională, dintre care doi au fost Ion şi Ştefan Pleş.  Cel mai bun rezultat, titul de vicecampion, a fost adjudecat de Ion, la categoria 46 de kilograme.

Box

„Pentru mine titlul de vicecampion naţional este o mare reuşită, e un lucru foarte mare, mai ales că a fost prima participare la un campionat naţional sub culorile clubului Unirea Alba Iulia. Am jucat trei meciuri, Primul a fost pentru intrarea la medalia de bronz, al doilea cel în care am obţinut titlul de vicecampion. Cel de-al treilea a fost pentru titlul de campion, dar din păcate l-am pierdut“, spune vicecamionul naţional. 

Ion a jucat până acum 10 meciuri, din care doar pe unul l-a pierdut. În ringul de la Călăraşi  a fost şi fratele său, Ştefan, la 52 de kilograme, care s-a clasat pe locul 5. Pentru el a fost prima ieşire la o competiţie naţională. Fratele lor, Gavrilă, are în palmares la concursurile naţionale două medalii, una de argint şi una de bronz .

De trei ori pe săptămână, fac 30 de kilometri, dus-întors, pentru a se antrena la sala din Alba Iulia. Cheltuielile de deplasare sunt suportate de firma Livio Dario. „Pentru fraţii Pleş nu am decât cuvinte de laudă.Sunt copii extraordinari, cu bun simţ, cu caracter.  Îi apreciz pentru sârguinţa şi seriozitatea de care dau dovadă, atât în sala de antrenamente, cât şi în competiţii. Ca dovadă, nici rezultatele nu au întârziat să apară. Dacă vor munci, au toate şansele să aibă un viitor strălucit în acest sport“, apreciază Nicolae Paştiu, care în cele trei decenii de activitate a format boxeri redutabili care au obţinut peste 600 de medalii pe plan naţional şi internaţional.Antrenorul Nicolae Paştiu are în lot opt boxeri care descoperă tainele boxului de performanţăp şi peste 20 în evaluare şi pregătire.

Box
Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite