Start la schi în Alba, pe pârtiile din Munţii Sebeşului şi din Arieşeni
0Veşti bune pentru pasionaţii sporturilor de iarnă! Pe pârtiile de pe domeniul schiabil Şureanu şi de la Vârtop, Arişeni, stratul de zăpadă ajunge la 30 de centimetri.
Patru pârtii din Munţii Sebeşului au fost deschise duminică, 18 decembrie. Domeniul schiabil Şureanu, aflat la o altitudine cuprinsă între 1650 - 1900 metri, are în total un număr de şapte pârtii şi două teleschiuri amenjate în zona Vârful Şureanu – Curmătura Şureanu – Vârful Auşel. Potrivit schisureanu.ro, în zonă ninge şi se înregistrează – 7 grade Celsius.
La Vârtop, în Arieşeni, erau duminică, la primele ore ale dimineţii, potrivit jandarmilor montani, peste 150 de turişti. Stratul de zăpadă măsoară 30 de centimetri. Au fost pregătite atât pârtia mare, cât şi cea pentru copii. Administratorii spun că vor porni şi telechiul.