ALBA Fost campion naţional la box, condamnat la închisoare pentru infracţiuni cu violenţă
0Fostul campion naţional la box şi fost luptător în gale K1, Andrei Vasile Dărămuş, din Alba Iulia, a primit o nouă condamnare la pedeapsa cu închisoare pentru infracţiuni de lovire. Tânărul în vârstă de 23 de ani a primit o pedeapsă de 1 an şi 6 luni de închisoare cu executare. Sentinţa a fost pronunţată săptămâna trecută de Judecătoria Alba Iulia şi poate fi atacată cu recurs.
Alături de fostul boxer au mai fost condamnaţi Gheorghe Voicu Dărămuş, Laurean Aurelian Dărămuş şi Marius Florin Gheorgiu, la câte 1 an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei. Infracţiunea pentru care au fost condamnaţi cei 4 inculpaţi are legătură cu un scandal din septembrie 2009.
Tânărul Andrei Dărămuş are un palmares infracţional bogat. În martie 2012 a fost condamnat tot la 1 an şi 6 luni de închisoare şi tot pentru lovire. Pedepse similare au primit atunci alţi doi inculpaţi: Petru Aurel Radu şi Ioan Patiţia Dobre. Cei trei sunt judecaţi pentru faptul că au agresat trei persoane, doi bărbaţi şi o femeie în anul 2010. Sentinţa a fost contestată cu recurs la Curtea de Apel Alba Iulia.
Fostul boxer de performanţă a fost arestat preventiv mai mult de 1 an de zile în dosarul utilajelor furate din UE. În această cauză este judecat la Curtea de Apel Alba Iulia pentru aderare şi constituire a unui grup infracţional organizat şi furt calificat. Dărămuş era unul dintre liderii grupării care se ocupa cu furt de utilaje agricole din Franţa şi care erau vândute cu acte false în România la preţuri cifrate la jumătate din valoarea lor reală. Prejudiciul total al grupării formate din aproape 30 de persoane este de 4 milioane de euro