Victor Ponta despre Roşia Montană: „Bogăţia românilor trebuie să fie a românilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta, în timpul vizitei de la Alba Iulia
Victor Ponta, în timpul vizitei de la Alba Iulia

Reacţia liderului  PSD, Victor Ponta, vine după ce susţinătorii proiectului minier de la Roşia Montană l-au acuzat că se opune înfiiinţării a peste 3.000 de locuri de muncă în zonă.

Liderul PSD, Victor Ponta, este prezent vineri, la Alba Iulia, la lansarea „Programului USL pentru Agricultură şi Dezvoltarea Satului Românesc”.

Întrebat cum comentează criticile aduse de susţinătorii proiectului de la Roşia Montană,  Ponta a declarat: „Eu cred că bogăţia românilor trebuie să fie a românilor , nu a unui politician care se grăbeşte să iasă la pensie şi a unui om dubios de afaceri care stă lângă Traian Băsescu şi se implică în toate aceste afaceri necurate“, a spus Victor Ponta. Omul de afaceri la care s-a referit preşedintele PSD este Dan Andronic.

În comunicatul susţinătorilor proiectului minier se artă că: "Victor Ponta a declarat că proiectul minier Roşia Montană trebuie să rămână în continuare blocat, nereuşind să dea argumente convingătoare pentru miile de oameni din zona Munţilor Apuseni care îşi doresc doar dreptul la o viaţă decentă prin relansarea mineritului. Este surprinzător cum un preşedinte de partid social-democrat se supune mai presus de toate valorilor ecologiei - după cum dumnealui însuşi s-a declarat un «ecologist convins, habotnic» - abandonând valorile tradiţional sociale precum promovarea creării de locuri de muncă". Grupul de susţinere a proiectului Roşia Montană are în componenţă 50 de membrii.

Cât despre locurile de muncă ce s-ar înfiinţa prin dezvoltarea proiectului minier de la Roşia Montană, Ponta a spus: „E foarte greu să vorbeşti despre pielea ursului din pădure, locuri de muncă, când în fiecare zi, în  ţara pe care o conduci, mă refer la  Băsescu, se desfiinţează sute de locuri de muncă, e parcă prea multă jignire la adresa românilor“, a încheiat Ponta.





Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite