Unirea reia cursa pentru menţinerea în Liga I – revista presei locale din Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Revista presei locale din Alba
Revista presei locale din Alba

Ziarele locale de astăzi scriu despre reunirea lotului echipei FC Unirea Alba Iulia, care speră ca la finalul campionatului să rămână în Liga I. Alte articole scriu despre victoria obţinută în instanţă de Ionela Danciu, mama tripletelor din Aiud, şi despre situaţia financiară dificilă a unor primării din Apuseni.

Unirea reia cursa pentru menţinerea în Liga I
Dupa o luna de vacanţă, "alb-negrii" revin astăzi la lucru, în vederea celor 17 meciuri la finalul carora îşi propun să rămână pe prima scenă fotbalistica a ţării. Stadionul “Cetate” din Alba Iulia va găzdui astăzi, de la ora 10.30, primul antrenament din 2010, obiectivul grupării din Cetatea Marii Uniri fiind evitarea retrogradării. Unirea a încheiat turul pe locul 16 după ce a adunat 14 puncte şi e la 3 puncte distanţă de primul loc din afara zonei retrogradării, deţinut acum de Universitatea Craiova. Monitorul de Alba

Mama tripletelor din Aiud va primi retroactiv indemnizaţia de creştere a copiilor

Deşi anul a început prost din multe puncte de vedere în România, de la Aiud vine o veste bună: Ionela Danciu, mama tripletelor, a mai câştigat o luptă în justiţie – ea va primi retroactiv banii care reprezintă două indemnizaţii de creştere a copilului care nu au fost acordate timp de doi ani: este vorba de 36.000 lei. După cum declara Ionela Danciu, este o victorie după o muncă de doi ani şi jumătate, o victorie menită să încurajeze părinţii care au multipleţi şi nu au beneficiat în ultimii trei ani de indemnizaţiile de creştere în funcţie de numărul copiilor, care au primit o singură indemnizaţie. Informaţia de Alba

Primăriile din Apuseni ar putea scăpa în curând de spectrul falimentului

După cum se ştie, în ultimii ani, numeroase primării din zona Munţilor Apuseni au ajuns aproape în situaţia de faliment din cauză că bugetele locale, pe lângă faptul că au puţine surse de formare, sunt diminuate considerabil prin prevederea legală de reducere cu 50 la sută a impozitelor şi taxelor locale pentru persoanele fizice care domiciliază şi locuiesc efectiv în aceaste localităţi. În 2009, unele dintre acestea au ajuns cu salariile neplătite angajaţilor chiar şi 2-3 luni. Noroc cu unele rectificări bugetare făcute de Consiliul Judeţean Alba, care le-au mai asigurat periodic o gură de oxigen în acest sens. Unirea

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite