Cazul accidentului mortal din Apuseni: şoferul care a provocat decesul soţiei îşi ducea copiii la şcoală cu maşina, fără permis. Contul unde pot fi ajutaţi copiii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petronela Nariţa, femeia în vârstă de 31 de ani care a decedat vineri în accidentul mortal provocat de soţul său care a condus fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice, va fi înmormântată luni, 7 august. Primarul din Abrud a deschis un cont pentru sprijinirea financiară a celor patru copii rămaşi orfani de mamă.

Slujba se va desfăşura la biserica din Abrud Sat, începând cu ora 16.00. Ulterior, trupul femeii va fi îngropat în satul Soharu, unde a copilărit şi s-a născut. Petronela Nariţa a fost nepoată a primarului din oraşul Abrud, Nicolae Simina. Acesta a declarat că va susţine înmormântarea acesteia şi se va implica, alături de alţi locuitori din zonă, pentru ca cei patru copii să aibă o casă a lor. ”Mâine (astăzi – n.r.) o să deschid un cont pentru că sunt foarte mulţi care vor să doneze. Aceşti copii trebuie să aibă o casă a lor. Voi face tot posibilul ca acest lucru să fie realizat. Trebuie să aibă condiţii ca să poată merge la şcoală”, a spus, ieri, primarul Nicolae Simina. 

Gestul nesăbuit al bărbatului a făcut ca patru copii să rămână fără mamă la o vârstă fragedă: Flavia (12 ani), Ianis (10 ani), Andreea (9 ani) şi Darius (6 ani). După finalizarea cercetărilor, sâmbătă dimineaţa, tatăl copiilor a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore. În aceeaşi zi, Nariţa Flavius Dorel a fost prezentat de către Parchet la Judecătoria Cîmpeni cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Instanţa a admis în parte solicitarea procurorilor şi a decis, tot sâmbătă, arestarea inculpatului pentru 20 de zile. Hotârârea instanţei poate fi contestată la Tribunalul Alba. 

image

Contul deschis pentru ajutorarea copiilor la Banca Transilvania, agenţia Abrud, pe numele Simina Viorel

Inculpatul este cercetat pentru săvârşirea a trei infracţiuni: ucidere din culpă, conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducerea unui autovehicul fără permis de conducere. Fiecare dintre cele trei infracţiuni sunt pedepsite de Codul Penal cu închisoare de la 1 la 5 ani. În mod normal, bărbatul nu poate să scape fără o pedeapsă cu executare.

Cei patru copii au rămas acum în îngrijirea unei bunci, la care vor sta până ce va începe şcoala. Oamenii din zonă vorbesc despre faptul că bărbatul conducea aproape zilnic maşina pe drumul respectiv, de acasă şi până la drumul naţional, fără permis. Este foarte posibil ca de multe ori să se fi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice. Aşa şi-a dus copiii la şcoală în ultimii ani, el fiind angajat la o firmă în Gura Roşiei.

Citiţi şi:

Şoferul din Alba care şi-a omorât soţia în accident după ce a condus beat şi fără permis, arestat pentru 20 de zile

 

Tragedie la Abrud, în Apuseni: un şofer beat şi fără permis şi-a ucis soţia în vârstă de 30 de ani în accident rutier

 

Patru copii au rămas orfani de mamă în urma accidentului tragic de la Abrud. Tatăl acestora a condus băut şi fără permis

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite