Secretele bastioanelor Cetăţii Alba Carolina, sistemul de apărare al celei mai mari fortificaţii din Transilvania

Unele dintre cele mai spectaculoase componente ale Cetăţii Alba Carolina sunt bastioanele. Concepute pentru a avea un rol important în apărarea edificiului, bastionaele sunt în număr de şapte şi au primit denumiri de ”patroni” laici sau religioşi: Trinitarienilor sau Trinităţii, Sfântul Ştefan, Eugeniu de Savoia, Sfântul Mihail, Sfântul Carol, Sfântul Capistrano şi Sfânta Elisabeta.

Construcţia Cetăţii din Alba Iulia,  care urma să devină fortificaţia principală a Transilvaniei - a fost realizată între anii 1715-1738, în timpul împăratului Carol al VI-lea. Ca zidari şi pietrari au lucrat muncitori şi meşteri italieni, iar pentru sculptură la porţile cetăţii şi bastioane a fost adusă echipă vieneză, condusă de sculptorul Johann König.

În 4 noiembrie 1715 s-a pus piatra de temelie la bastionul Carol dedicat împăratului, situat pe latura de nord. Fortificaţia a fost ridicată cu materiale din zonă, munca brută fiind prestată în serii de câte două săptămâni de peste 20.000 de iobagi români aduşi din toată Transilvania. Zidurile - uşor oblice - s-au ridicat din cărămidă şi piatră printr-o tehnică fără denivelări, pentru a provoca ricoşarea ghiulelelor metalice. Proiectul iniţial nu s-a realizat în întregime, resursele financiare habsburgice fiind îndreptate ulterior spre fortificaţii situate mai aproape de graniţa cu otomanii. Astfel, după 1738 nu s-a mai construit circa 10 la sută din dispozitivul gândit iniţial, renunţându-se la construirea unei a patra linii de apărare ce trebuia să înglobeze o parte din oraş pe latura estică şi, la fortul de pe Dealului Furcilor, iar dintre şanţurile exterioare n-a fost terminat decât cel dinspre oraş.

În 1747 s-au reluat lucrări sub conducerea generalul Bohn (care a şi propus un nou proiect - nerealizat - de fortificare exterioară spre oraş şi spre Dealul Furcilor), dar nu după mult timp s-au întrerupt. Câteva lucrări rămase neterminate au fost reluate în anul 1812 precum şi în timpul asediului din 1849. Documentele mai consemnează lucrări minore în perioada 1764 – 1873.

Simbolurile bastioanelor

Patru dintre bastioanele Cetăţii se află în zona de nord. Este vorba despre Bastionul Sfântul Mihail, Bastionul

Carol al VI-lea, Bastionul Sfânta Elisabeta şi Bastionul Capistrano. Bastionul Sfântul Mihail a fost distrus parţial în 1922, cu ocazia lucrărilor de construcţie a Catedralei Ortodoxe. În vârful acestuia se găseşte stema imperială, reprezentată de o pajură imperială ce poartă pe piept un scut al cărui câmp neornamentat este tăiat de o fascie. Emblema este încadrată de animale fantastice. Deasupra platformei de piatră există statuia Sfântului Mihail, ”patronul” bastionului (foto dreapta).

Bastionul Carol a fost primul construit dintre cele şapte ale Cetăţii. Piatra de temelie a acestuia a fost pusă la 4 noiembrie 1715, fiind dedicat împăratului Carol al VI-lea, pe timpul căruia s-a construit cetatea.Bastionul Sfânta Elisabeta a fost denumit după numele împărătesei Elisabeta Cristina de Braunschweig. În vârful acestuia se află un grup sculptural format dintr-un medalion pe care este reprezentat un leu tenant, o coroană imperială aflată deasupra emblemei şi un mascherone situat la baza acesteia. Bastionul Sfântul Capistrano (Transilvaniei) a primit această denumire ca simbol al alipirii Transilvaniei Imperiului Habsburgic. Grupul sculptural din vârful bastionului este constituit din stema Transilvaniei şi a Ungariei, încadrate de trupurile a două sirene, deasupra cărora se află o coroană imperială. În interiorul acestui bastion, de-a lungul timpului, a funcţionat unul dintre cele două depozite de pulbere ale Cetăţii Alba Carolina, o moară, precum şi o cramă.

Pe latura de sud a Cetăţii se află Bastionul Trinitarienilor. Poartă numele ordinului călugăresc care avea o mănăstire în această parte a cetăţii. În partea superioară a bastionului trinitarienilor era amplasată o baterie de artilerie care putea ţine la distanţă orice inamic care ar fi atacat construcţia. Este cel mai mare bastion şi are un blazon încoronat cu câmpuri multiple şi frunze de acan Tot pe latura sudică se regăsesc şi Bastionul Eugeniu de Savoia, respectiv Bastionul Sfântul Ştefan. Iniţial a mai existat şi Bastionul Saşilor, dar acesta a fost intregrat în Bastionului Eugeniu de Savoia, primind funcţia de „cavalier bătrân”.

Rolul din sistemul de apărare al Cetăţii

Construite din cărămidă şi umplutură de pământ bastioanele au aproximativ aceleaşi dimensiuni, lungimea laturilor fiind cuprinsă între 110-120 metri, iar înălţimea medie de 10-12 metri. Bastioanele au forme triunghiulare, cu vârfurile orientate spre exterior, legătura cu zidul curtinei care le uneşte făcându-se prin intermediul extremităţilor rotunjite ale laturilor (urechi) şi a flancurilor arcuite spre interior (gât). Deasupra bastioanelor, pe fiecare dintre cele două flancuri, erau amplasate gurile de foc, bine apărate prin situarea lor în spatele parapetului. Urma apoi pământul bătătorit, o terasă pe care apărătorii puteau circula la adăpostul proiectilelor inamicului şi care se găsea la 3 metri, sub creasta parapetului şi în jur de 5 m de larg, oferind un spaţiu suficient pentru deplasare trupelor şi manevrarea pieselor de artilerie.

Cetatea si reprezentarea bastioanelor

Accesul de la pământul bătătorit la banchetele de artilerie sau banchetele de infanterie se realiza prin intermediul unui povârniş în pantă dulce. În unele cazuri, pentru amplasarea artileriei într-o poziţie dominantă şi a obţine un punct de observaţie eficient, deasupra bastioanelor în zona centrală, se efectuau lucrări suplimentare, înălţându-se reduitele bastioanelor sau cavalierii. Rostul acestor construcţii era îndeplinit în cazul bastioanelor Eugeniu de Savoia şi al Sf. Ştefan de vechile bastioane ale cetăţii medievale, ridicate în timpul principelui Gabriel Bethlen. Vârfurile bastioanelor au fost împodobite cu statui amplasate pe platforme pentagonale de piatră, sub care se aflau, cu rol de consolă, grupuri sculpturale, figurative, blazoane şi inscripţii. Platforme asemănătoare se aflau şi în flancurile bastioanelor, deasupra urechilor, însă ele erau destinate gheretei care adăpostea sentinela. 

Între bastioane, zidul de cărămidă al curtinei în lungime de 100 m, prezenta aceleaşi particularităţi întâlnite la construcţia bastioanelor şi anume înclinaţia de 80 °, prin reducerea treptată a dimensiunilor de la bază spre vârf (2,50 m la 2 m) în vederea preluării împingerilor volumului mare de pământ. Mai mult pereţii înclinaţi au fost prevăzuţi cu contraforţi interiori care aveau acelaşi rol de ancorare a zidului exterior şi de a stabiliza umplutura de pământ din spatele acestora. (Credite foto: Ioan Berca, blogdecalatorii.ro)

Citiţi şi:

Monetăria din Alba Iulia - izvor de bani şi putere. Cum au folosit principii medievali monetăria în Epoca de Aur a Principatului Transilvaniei

Moştenirea lui Ceauşescu: proiectele megalomanice din perioada regimului comunist. Secretele coloşilor de piatră, de la Transfăgărăşan la Casa Poporului

Suferinţele ţăranului român din Ardeal, sub biciul maghiar şi jugul austriac. De ce teoria fugii asupriţilor peste Carpaţi este o fantasmă a istoriografiei ungureşti

Zece lucruri puţin ştiute despre Gheorghe Doja, liderul răscoalei ţărăneşti din 1514 care a cutremurat Europa - strategia lui Doja de a dărâma nobilimea

Minciunile din filmele istorice româneşti, din comunism: „neînvinsul“ Mircea, „unificatorul“ Mihai Viteazul, „prietenia“ dintre Ţepeş şi Ştefan cel Mare

Cum a ratat Lucian Blaga Premiul Nobel: propus de românii din străinătate, sabotat de comuniştii din ţară

Cât de şmecheri erau cei care aveau Dacie „cu număr mic“ pe vremea lui Ceauşescu şi ce însemna pe atunci să fii „un om cu relaţii“

Atrocităţile armatei sovietice asupra românilor: masacrele de la Fântâna Albă şi Bălţi, o pată roşie de sânge în istoria Bucovinei şi a Basarabiei

„Păcatul“ predării Istoriei la Blaj în Limba română şi nu în maghiară - motivul judecăţii dintre Episcopul Ioan Lemeni şi dascălul Simion Bărnuţiu

→

Imaginea 1/14: bastion stefan alba